Diana Dumitrescu și soțul ei, Alin Boroi, au devenit părinți pentru prima oară în luna septembrie a anului 2019. Cei doi au un băiat, Carol Anton, în vârstă de doi ani. Actrița, în vârstă de 38 de ani, a dezvăluit în cadrul unui interviu acordat publicației ego.ro care au fost provocările prin care a trecut după naștere și cum le-a depășit.
Diana Dumitrescu a spus că, după naștere, s-a confruntat cu stări depresive și momente mai dificile. Actrița a reușit să treacă peste toate primind consiliere psihologică din partea unui specialist, dar și cu ajutorul mamei sale care i-a fost mereu alături.
Nu am avut depresie postnatală, nici măcar depresie. Dar am avut stări depresive și am avut parte de consiliere din partea unui psiholog. Depresie post-partum nu am avut, dar au fost momente mai dificile pe care le au toate mămicile când au un nou născut.
Eu am avut-o pe mama alături și acest lucru a contat enorm, m-a ajutat foarte mult. Venirea lui Carol pe lume a fost ceea ce mi-am dorit, dar mi-a luat ceva vreme să mă obișnuiesc cu ideea că viața mea este alta din acel moment. – a dezvăluit Diana Dumitrescu.
Sunt o femeie extrem de norocoasă. Pot să spun, din propria experiență, cât de important este ca în perioada aceea de lăuzie, când mama vine acasă cu bebelușul, în acea perioadă care este esențială pentru bebeluș, cât și pentru mama, tatăl să aibă răbdare, să o ajute pe femeia care tocmai a născut, să o sprijine, să o înțeleagă, relația se va suda și mai mult. (…) Este foarte importantă susținerea mamei de către tată – a completat Diana Dumitrescu.