WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022, a reușit să se califice în finala de la Torino, care va avea loc sâmbătă, 14 mai. Artistul a concurat la Eurovision 2022 în a doua semifinală care a avut loc aseară, 12 mai, la Torino, Italia.
În primul rând, trebuie să mulțumesc românilor de pretutindeni care au votat. Avem români peste tot prin lume. Le e dor de casă. Nu e doar despre mine pe scenă. Îi unesc pe acești oameni din toată lumea, care au votat pentru mine amintindu-și de casa lor.
Am plâns foarte tare când i-am văzut pe niște copii dansând dansurile noastre populare. Pentru mine a fost ceva extrem de emoționant, pentru că și părinții mei sunt dansatori de muzică populară. M-am gândit că românii au plecat din țară în mai toată lumea ca să o ducă mai bine, iar copiii lor și-au urmat visul de a dansa indiferent de locul unde s-au stabilit. Asta m-a făcut să plâng și să mă emoționez, a declarat WRS, potrivit fanatik.ro.
Artistul care a dus România în marea finală Eurovision 2022 și-a împărtășit bucuria și cu fanii de pe rețelele de socializare.
Suntem în finală! Mulțumesc pentru tot sprijinul acordat! le-a transmis WRS.