Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a fost stropit cu vopsea roșie de protestatarii pro-ucraineni, în timpul unui eveniment de Ziua Victoriei.
Serghei Andreev, ambasadorul Rusiei în Polonia, a mers să depună o coroană cu flori la cimitirul soldaţilor sovietici din Varşovia, cu ocazia Zilei Victoriei.
Serghei Andreev, ambasadorul Rusiei în Polonia, stropit cu vopsea roșie la Varșovia
Diplomatul rus a fost înconjurat de protestatarii care purtau în piept steagul Ucrainei și care au aruncat în el cu vopsea roșie.
Imaginile au apărut pe rețelele de socializare, iar pe fundal se poate auzi cum oamenii strigau: „Fasciştilor!”. Incidentul a fost relatat și de media rusească, însă internauții au observat că filmarea era fără sonor, pentru a nu putea fi auzite scandările, potrivit news.ro.
No audio on the ones posted by RIA. But in another video the crowd surrounding the Russian ambassador to #Poland can be heard chanting “fascists!” pic.twitter.com/sAWqYO86qh
Relațiile dintre Polonia și Rusia au început să se deterioreze tot mai mult pe fondul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. În luna martie, Serghei Andreev a acuzat Polonia că vrea să distrugă relațiile bilaterale prin expulzarea a 45 de diplomați ruși și prin blocarea conturile bancare ale ambasadei. De asemenea, în luna aprilie, ambasadorul rus a spus că Polonia a confiscat o proprietate diplomatică rusă de la Varşovia.
Blocul cu apartamente unde erau cazați pe vremea comunismului diplomații sovietici a trecut în proprietatea statului și potrivit primarului orașului Varșovia, acesta va fi folosit pentru a găzdui refugiați ucraineni.