Home > Social > Agenția Europeană pentru Aviație: unele avioane civile ar putea deveni, din greșeală, ținta unor rachete, în contextul războiului din Ucraina
Agenția Europeană pentru Aviație: unele avioane civile ar putea deveni, din greșeală, ținta unor rachete, în contextul războiului din Ucraina
Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației a emis o avertizare cu privire la riscurile cu care se pot confrunta companiile aeriene din cauza războiului din Ucraina.
Potrivit Agenției Europene pentru Siguranța Aviației, există mai multe riscuri cu care se pot confrunta companiile aeriene din cauza războiului din Ucraina. Potrivit agenției, sunt posibile atât atacuri cibernetice, cât și lovirea accidentală a unor avioane civile, după cum relatează Reuters.
„După cum au arătat războaiele anterioare, identificarea greșită este ușoară în arenele confuze ale războiului”, arată Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației într-un document publicat online, citat de Dig24. „Amplificarea acestui risc este comună pentru toți combatanții”.
Mai departe, agenția a adăugat: Dacă adăugăm posibilitatea bruiajului echipamentelor și instrumentelor electronice care sunt folosite pentru navigația avioanelor, atunci este ușor de observat potențialul ca aeronave civile să fie ținta unor rachetelor sau a armelor ghidate prin radar.
În declarația lansată de Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației nu se precizează dacă avertismentul se referă la spațiul aerian al Ucrainei sau dacă a fost formulat la modul general, vorbind despre riscurile pentru avioane generate de conflictul dintre Rusia și Ucraina.
Totodată, autoritatea de reglementare a adăugat că există și riscuri cu privire la creșterea numărului de operațiuni militare care folosesc aeroporturi civile, dar și că „dronele și aeronavele militare care operează în zona de conflict pot încălca din neatenție spațiul aerian civil adiacent”.