Alina Sorescu (35 de ani) și Alexandru Ciucu (46 de ani) divorțează după un mariaj de 12 ani. Cei doi au împreună două fete, Carolina, în vârstă de 8 ani și Ana Raisa, în vârstă de 6 ani.
Alina Sorescu a declarat recent că a depus actele de divorț la începutul acestui an și este pregătită să depășească acest obstacol din viața ei pentru că vrea să-și protejeze fetițele și să le crească într-un mod cât mai armonios.
Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului.
Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare – a transmis cântăreața, pe pagina ei de Facebook.
Pentru Alexandru Ciucu, situația cu divorțul este puțin diferită, pentru că el a mai trecut prin așa ceva în urmă cu mai mulți ani. În 2004, cu patru ani înainte de a-și lega destinul de cel al Alinei, creatorul de modă s-a căsătorit cu o femeie, pe nume Ana Cristina, pe care o cunoscuse de o lună. Despre prima căsnicie, a vorbit târziu, când Alina Sorescu îi era deja soție.
Prima mea căsătorie a fost un impuls de moment, un teribilism al vârstei, fără pretenția de a fi fost un pas gândit și pus la cale cu seriozitate. Ne cunoșteam de o luna când ne-am hotărât să o luam pe acest drum pentru care încă nu eram pregătiți – a declarat designerul, pentru Revista Tango, acum câțiva ani.
Tot atunci, Ciucu spunea că temerea mare în relația cu Alina Sorescu a fost diferența de vârstă dintre ei, de 11 ani.
Întâlnirea cu Alina a avut loc la o alta vârstă, într-un moment al vieții mele când știam ce fel de femeie îmi doream și mai ales după ce mă acomodasem cu ideea că trebuie să renunț la unele lucruri pentru a putea construi o relație Temerea cea mai mare a fost legata de diferență de vârstă dintre noi și implicit de experiență. Mă gândeam că unul dintre noi își vă pierde răbdarea în tot acest proces de maturizare forțată, dar se pare că dorință de a rămâne împreună și educația primita ne-au făcut să trecem cu bine aceste etape atât de necesare unei relații – a adăugat Ciucu.