În jur de 100 de civili au fost evacuați din uzina Azovstal, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. ONU și Crucea Rușie se chinuie să salveze și alți civili din orașul asediat Mariupol.
La finalul săptămânii trecute a început operațiunea de evacuare a civililor din oțelăria Azovstal. În jur de 100 de persoane au fost scoase duminică din subsolul uzinei distrusă de atacurile armatei ruse, după cum a anunțat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Primele imagini cu persoanele evacuate din fabrica Azovstal, aflată în Mariupol
Cu ajutorul ONU și al Crucii Roșii, oamenii au fost duși la autobuze pentru a pleca din Mariupol către Zaporojie.
Am reușit, în sfârșit, să începem evacuarea oamenilor din Azovstal. După multe săptămâni de negocieri, după multe încercări, diverse întâlniri, apeluri și propuneri. Nu a fost zi în care să nu încercăm să găsim o soluție care să ne salveze poporul.
Astăzi, pentru prima dată în toate zilele de război, acest coridor vital a început să funcționeze. Pentru prima dată au fost două zile de încetare reală a focului. Peste 100 de civili au fost deja evacuați – femei și copii care fug de ostilitățile de acolo, a transmis Volodimir Zelenski, potrivit libertatea.ro.
În primele imagini de la fața locului, făcute publice de regimentul Azov, se poate vedea cum salvatorii au scos de sub dărâmături copii și bătrâni.
Primele mărturii ale civililor care au ieșit din buncărul de la Azovstal
O ucraineancă, care se numără printre civilii evacuați duminică din uzina Azovstal, în vârstă de 37 ani a povestit prin ce dramă a trecut după ce a fost blocată în buncăr.
M-am temut că buncărul nu va rezista – am avut o frică teribilă.
Când buncărul a început să se cutremure, am devenit isterică, soțul meu poate confirma: am fost atât de îngrijorată că buncărul se va prăbuși.
Nu vă puteți imagina teroarea prin care am trecut, a declarat Natalia Usmanova pentru Reuters.
Nu am mai văzut soarele de atât de mult timp, a mai spus ea, după ce a ajuns în satul Bezimenne, o zonă din regiunea Donețk.