Izvorul Tămăduirii. Tradiții și obiceiuri

.

Izvorul Tămăduirii este sărbătorit de creștinii ortodocși în vinerea din Săptămâna Luminată. În 2023, ziua închinată Maicii Domnului pică pe 21 aprilie.

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare prăznuită în prima zi de vineri după Paşte și este închinată Maicii Domnului. Amintește de una dintre minunile acesteia, săvârșită la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Legenda Izvorului Tămăduirii

Potrivit legendei, Leon cel Mare, care nu era încă împărăt pe vremea aceea, a întâlnit un orb care l-a rugat să îi dea apă și să-l ducă în cetate. Însă în preajmă nu a găsit niciun izvor. Atunci Maica Domnului i-a spus:

„Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”.

În momentul în care Leon i-a spălat fața bătrânului orb, acesta a început să vadă. Mai târziu, când a fost încoronat, împăratul a construit lângă izvor o biserică. Aceasta avea hramul „Izvorul Tămăduirii”. Și împăratul Iustinian, care suferea de o boală grea, s-a vindecat cu acea apă. Drept mulțumire, a construit acolo o biserică și mai mare, care a fost însă distrusă de turci.

Credincioşii care merg la Istanbul (n.r – vechea cetate a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Construcția este din secolul al XIX-lea. La subsolul se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare, potrivit observatornews.ro.

Cum sărbătoresc credincioșii Izvorul Tămăduirii

În această zi, creştinii ortodocşi merg la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică. Apa sfinţită poate fi băută tot anul, pe stomacul gol.

În România există mai multe izvoare considerate ale tămăduirii. Printre acestea se numărăr cele de la Mănăstirea Dervent, Biserica Greacă din Brăila, Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ sau Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă din judeţul Argeş.

La Schitul Crucea de leac din satul Coslogeni de Izvorul Tămăduirii este loc de pelerinaj. Se spune că vechea cruce de piatră este făcătoare de minuni.

Obiceiuri și tradiții de Izvorul Tămăduirii

În unele zone ale țării există tradiția numită „Jurământul juvenil”. Este un legământ făcut între băieți sau între fete, prin diverse ritualuri. Are drept scop ajutorul reciproc, dacă trec prin momente grele. Și persoanele mature fac acest legământ, după care își spun pe tot parcursul vieții surată, vere, fârtate sau verișoară și se comportă ca și cum ar rude.

Tradiția spune că de Izvorul Tămăduirii este bine să te speli cu rouă şi să bei agheasmă, pentru a te feri de boli sau chiar pentru a te vindeca. Cu Agheasma Mică se pot stropi și încăperile din gospodărie, cu excepția băilor.

În această zi se curăță și se sfințesc fântânile sau se fac altele, iar acestea nu mai seacă dacă nu plouă.

Ce nu ai voie să faci de Izvorul Tămăduirii

De Izvorul Tămăduirii nu se fac treburi casnice, nu se spală, nu se calcă, nu se coase. În schimb, credincioșii merg să se roage la lăcașurile de cult ce poartă hramul sărbătorii.

Gospodarii stropesc cu apă sfințită grădinile și livezile, pentru a feri recoltele de grindină, precum și animalele, pentru a fi sănătoase.

Se spune că oamenii care respectă această sărbătoare, se roagă și au grijă la rânduierile bisericești, vor avea un loc asigurat în Rai.

Rugăciunea care te va feri de rele tot anul

Rugăciunea pe care trebuie să o spui de Izvorul Tămăduirii te va feri de lucruri rele tot anul.

„Doamne Dumnezeule Atotputernic, doctorul sufletelor şi vindecător al organismelor, iartă-ne fiecare păcat pe care l-am făcut accidental sau involuntar. Robul tău (n.r. numele) cer umil iertare, iluminare şi vindecare.

Luminează-ne ochii, curăţă-ne corpul de orice boală şi îndrumă-ne pe calea credinţei tale sfinte. Doamne, ţine departe toţi duşmanii vizibili şi invizibili şi binecuvântat să fie Duhul tău de viaţă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton