În februarie 2022, Shakira a împlinit 45 de ani. Cu toate acestea, nimeni nu i-ar putea da mai mult de 30. Solista este recunoscută și apreciată pentru silueta ei suplă și tonifiată. Recent, artista a fost fotografiată alături de fiii ei, Milan Piqué Mebarak (9 ani) și Sasha Piqué Mebarak (7 ani), pe o plajă din Spania.
Shakira a optat pentru un costum de baie din două piese, sutien și short, ambele cu imprimeu tropical. Peste bikini, cântăreața a purtat o rochie-tricou oversized. În timp ce-și dă rochia jos, solistei îi sunt foarte vizibile coastele, probabil din pricina poziției.
Anna Kaiser, antrenoarea personală a Shakirei a dezvăluit în trecut care este regimul alimentar al artistei și ce anume face pentru a fi într-o formă fizică cât mai bună.
„Consumă cât mai puțin zahăr, aproape deloc. Nici lactate nu mănâncă, ci preferă preparatele cu multe legume și pește. La fiecare trei ore există mici gustări pentru că ea muncește foarte mult și are nevoie să se alimenteze bine”, a explicat Anna Kaiser, pentru E! News.
„La micul dejun poate mânca ouă sau avocado cu ulei de măsline, roșii, sare de mare, apoi un smoothie cu fructe de pădure, proteine din plante, câteodată alimente verzi (castraveți, spanac, etc.) sau pudră proteică”, a mai spus Anna Kaiser.
„La prânz mănâncă pește și legume proaspete sau o salată foarte colorată. După amiaza ei este foarte încărcată, dar încearcă să mănânce și o supă”, a completat.
„La cină mănâncă tot pește și legume. De obicei este un meniu rece la prânz și unul cald la cină. Sau mănâncă ceva ce iubește. Cotletul de porc îi place, spre exemplu. Uneori mănâncă și ciocolată neagră, una pură, cu extrem de puțin zahăr”, a încheiat.
Din anul 2011, cântăreața formează un cuplu cu fotbalistul Gerard Pique. Cuplul are împreună doi copii, doi fii, Milan și Sasha.
Shakira a optat pentru un costum de baie din două piese, sutien și short, ambele cu imprimeu tropical. Peste bikini, cântăreața a purtat o rochie-tricou oversized. În timp ce-și dă rochia jos, solistei îi sunt foarte vizibile coastele, probabil din pricina poziției.