George Burcea, atac la adresa părinților Andreei Bălan: „E dureros să vezi cum copiii tăi sunt influențați negativ de bunici”

.

George Burcea (34 de ani) a primit o veste mare chiar înainte de sărbătorile pascale. Actorul a primit custodia comună a celor două fete, Clara și Ella, pe care le are cu Andreea Bălan.

Amintim că pe 3 martie 2022, divorțul dintre actor și cântăreață s-a încheiat, la doi ani de la depunerea actelor.

După vestea primirii custodiei fetițelor George Burcea a transmis în mediul online un mesaj prin care se delcară bucuros de victorie, spunând că “Dumnezeu a făcut dreptate”. În declarațiile sale publicate pe pagina sa de Instagram, Burcea a transmis un îndemn pentru toți părinții divorțați să fie foarte atenți la cum petrec timpul cu copiii lor.

George Burcea condamnă comportamentul părinților care se folosesc de copii doar pentru a avea postări interesante pe rețelele de socializare. În plus, actorul a adus în discuție și rolul bunicilor în creșterea copiilor și spune că uneori ei pot avea o influență negativă asupra acestora, făcând astfel referire la părinții Andreei Bălan.

Doi ani am luptat să le am în brațe, în pătuț, la baie seara, să le aud țipând prin casă, tropăind la ora 10 seara sau să le văd zâmbind la ora 8 dimineața, când se trezesc… Dumnezeu a făcut dreptate, căci el ține cu iubirea, cu calmul, cu omenia, cu adevărul, cu dreptatea și nu cu alte lucruri neortodoxe… sau chiar diabolice.

Oameni buni, părinți divorțați, fiți maturi când este momentul și nu puneți orgoliul vostru mai presus de binele copiilor, căci ei nu au nicio vină. Nu vă lăsați influențați de puterea falsă pe care credeți că o aveți, de pupatul în fund de către terțe persoane sau de faptul că aveți bani și sunteți forță (ca să-l citez pe un tovarăș lăutar).

Și mai important decât atât…(cu toată dragostea și iubirea către bunicii care au grija de nepoți), aveți mare grijă la comportamentul acestora către nepoți. Ei pot avea o influență negativă asupra lor și vă spun asta din proprie experiență.

Citeşte şi: Maria Sharapova este însărcinată. Prima imagine cu burtica de gravidă

Citeşte şi: Jennifer Lopez, apariție surprinzătoare cu ocazia sărbătorilor pascale. Cum s-a îmbrăcat artista

Citeşte şi: Cristina Șișcanu bifează o nouă apariție sexy. Cum s-a fotografiat prezentatoarea TV

Citeşte şi: Adda a anunțat că bunicul ei a murit: „Mă bucur că m-ai văzut mireasă”

E rău, e dureros și frustrant ca tu, ca părinte, să vezi cum propriii copii sunt influențați negativ și întorși împotriva ta de o bunică sau un bunic. Pe lângă frustrare, mai apare un factor foarte important sau cel mai important: sănătatea psihică a copiilor. Degeaba susțin anumiți părinți că fac terapie de exemplu – de ,,x” ani, dacă ei sunt slabi psihic chiar și după acele ore de terapie.

Părinți divorțați, nu vă lăsați copiii pe mâna a 2-3 bone, iar voi să plecați 23h din 24, iar când veniți, în acea oră să faceți doar poze și filmări…căci nu faceți nimic altceva decât să rupeți inimile copiilor. Vă rog.

Iubirea și dreptatea vor învinge mereu. Și, ca sfat,…. Da, ca sfat: să știți totuși că NU contează cantitatea timpului pe care o petreceți cu copiii voștri, ci CALITATEA. Unii stau o oră, dar benefică, iar alții stau 23 toxice. Nu stați cu ei câteva zeci de minute doar pentru a filma și poza, iar mai apoi să postați pe rețele că stați cu ei. Nu. Vă rog nu faceți asta, căci copiii suferă, iar acest lucru se vede pe ei, în ei și peste orice suflu pe care-l dau. Nu online-ul este viața noastră, ci sufletele lor, ale copiilor. Când stați cu copiii, vă rog să folosiți telefoanele cât mai puțin posibil. Sau aruncați-le și jucați-vă. Doar joaca și zâmbetele lor ne vor ține mereu tineri. Dragoste si zâmbete să ne fie – a transmis George Burcea, pe Instagram.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton