Adela Popescu (35 de ani) și Radu Vâlcan (45 de ani) formează un cuplu din anul 2010 și s-au căsătorit în august 2015. Împreună au trei fii, Alexandru (5 ani), Andrei (3 ani) și Adrian (8 luni).
Adela Popescu, perioadă dificilă. „Am avut toți enterocolită”
Recent, în mediul online, prezentatoarea „Vorbește Lumea” a dezvăluit că toată familia a avut enterocolită.
„A fost o perioadă destul de dificilă în sensul că am avut toți enterocolită. A început cel mic, bebelușul, și ne-am speriat, pentru că a fost prima oară când se întâmpla. La bebeluși este risc destul de mare de deshidratare, iar el a vomitat într-o noapte foarte mult. M-am super speriat. Dar a fost bine, l-a ținut o singură zi. I-am dat seruri de rehidratare, sân destul de mult. A venit și pediatra, desigur”, a povestit Adela Popescu la Insta Story.
„Apoi a început Andrei, după Alexandru, eu și Radu a avut ieri doar niște mici dureri de stomac, atât. El a fost mai puternic. A fost ceva destul de ciudat. De regulă, eterocolita dă și febră, doar cel mic a avut, la un moment dat, o stare subfebrilă, până în 38 de grade, în rest nu. E bine că suntem ok. Am trecut cu bine”, a mai spus.
Adela și Radu s-au cunoscut în timpul filmărilor telenovelei „Iubire și onoare”.
Radu Vâlcan și Adela Popescu nu-și mai doresc al patrulea copil
În octombrie 2021, prezentatoarea a mărturisit că nu se mai vede mamă pentru a patra oară. „S-a încheiat, de tot, gata”, a declarat Adela.
„Eu visez la momentul în care copiii vor avea independență, nu mă omor după perioada asta. Vârsta asta a lor mi-e simpatică, mi-e dragă, dar vârsta ideală pentru mine e aceea la care sunt independenți, în sensul că nu trebuie să fiu atentă să le fac observație să nu cadă. Să putem să ne plimbăm cu bicicletele în junglă și ei să pedaleze singuri”, mai povestea Adela în podcastul „Fain & Simplu”.