Atunci când eşti sigură că relaţia voastră nu mai merge şi că vrei să începi o viaţă nouă, fără el, trebuie să dai dovadă de mult tact. Nu vrei ca totul să se termine cu o ceartă monstruoasă în care vă insultaţi şi vă faceţi rău. Iată cum să te desparţi de iubit în mod paşnic, şi cum să eviţi o ceartă finală urâtă.
Despărţire face to face
Una dintre cele mai civilizate metode de despărţire este să te vezi cu acea persoană faţă în faţă. Chiar dacă îţi va fi greu şi poate privirea lui te va face să-ţi pierzi curajul iniţial, trebuie să dai dovadă de respect şi curaj şi să pui punct înainte ca relaţia să devină amară sau toxică şi să vă răniţi des, sau să vă certaţi din nimicuri.
Vorbeşte la telefon
Dacă nu ai deloc curaj să te desparţi de el faţă în faţă, poţi face asta printr-o conversaţie la telefon. Dar nu îi comunica sec decizia, ci stai şi explică motivele pentru care consideri că relaţia voastră este la final. Ai răbdare şi nu-i închide în nas dacă nu reacţionează tocmai bine. Nu te lăsa purtată de val şi fii fermă, dar arată-i respect.
Despărţire prin SMS
Singura situaţie în care este ok să te desparţi de un bărbat printr-un mesaj scris pe telefon este dacă v-aţi văzut doar de câteva ori şi primele întâlniri te-au convins că nu este pentru tine. Dacă vă cunoaşteţi de ceva timp, trebuie să îi arăţi respect şi să îi asculţi părerea. Despărţirea nu este un lucru plăcut, dar dacă este necesară, gândeşte-te cât rău îţi face să amâni momentul.
În anumite situaţii în viaţă să mergi mai departe poate însemna chiar să te muţi în alt cartier sau oraş. Unii bărbaţi reacţionează dificil la o despărţire şi poate că ai avea nevoie de un loc unde să nu te poată căuta. În plus, un loc nou, sau chiar un oraş nou pot însemna mai mult timp de gândire, mai mult spaţiu să te gândeşti al relaţia voastră şi mai multă linişte sufletească, plus o aventură şi o viaţă nouă.
Nu ceda la final
Dacă ai reuşit deja să obţii libertatea, nu da înapoi. Gândeşte-te bine la motivele care te-au făcut să iei această decizie grea şi nu te lăsa copleşită. Poate că vă veţi mai întâlni, poate că el va insista să vă împăcaţi, dar nu uita că oamenii nu se schimbă. Motivele pentru care nu era omul potrivit pentru tine vor rămâne acolo după o vreme şi trebuie să ai încredere în deciziile tale.
Sursa foto: Shutterstock