Elena Perseil a împlinit 10 ani de design

.

Elena Perseil a împlinit 10 ani de când a devenit designer, o vârstă cu care destul de puțini se pot lăuda că au atins-o.
Pentru a sărbători vechimea și experiența cu care s-a deprins în lumea designului vestimentar, Elena Perseil a organizat o prezentare de modă cu totul specială. Dansul, animația, filmul – toate s-au întâlnit într-un spectacol deosebit. Coregrafia a fost cea care a deschis prezentarea gândită chiar de creatoare și pusă în scenă de Bianca Patrichi și Vanda Ștefănescu de la Opera Română. Regizorul Alexandru Borundel a fost responsabil pentru senzația nemaipomenită de de show natural.
Elena Perseil a împlinit 10 ani de design
Specialiștii care s-au ocupat de machiaje și coafuri au fost nimeni alții decât Laurent Tourette și cei de la Make up for Ever, coordonați de Marina Chiorean.
Elena Perseil a împlinit 10 ani de design
Alături de Elena Perseil au sărbătorit cei 10 ani de activitate și numeroase vedete autohtone, printre care s-au numărat Diana Dumitrescu, Andreea Bălan, Oana Turcu, Oana Roman, Catinca Roman,  Radu Constantinescu, Ana Morodan, Mirela Bucovicean, Liliana Gheorghe, Catalina Vornica, Alin Galatescu, Flavia si Mara Marie Claire, iar Alina Puşcaş chiar a defilat în creaţiile sărbătoritei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton