Varvara, o fetiță de 7 ani din orașul Kirovohrad, a vândut lalale pentru a strânge bani să cumpere o vestă antiglonț, pe care a dăruit-o apoi unui soldat ucrainean.
Fetița a văzut la televizor mesajul „ajută armata” și s-a gândit cum poate și ea să ajute, a povestit mama ei agenția de presă Unian, citată de Libertatea. Micuța strângea bani pentru un telefon nou, dar pentru că suma pe care o avea în pușculiță nu-i ajungea să cumpere echipamentul militar, a decis să vândă flori pentru a face rost de bani.
A desenat pancartă împreună cu mama ei, pe care a scris „Cumpără o floare și eu voi cumpăra o vestă antiglonț” și a mers în centrul orașului să vândă lalelele oferite gratuit de florarii locali. În câteva ore, Varvara a strâns 4000 de grivne, iar cu cele 1500 pe care le avea deja, a achiziționat vesta antiglonț, pe care i-a dăruit-o chiar ea unui soldat.