Bucureşteanca Magda Coman (30 de ani), o femeie de o frumuseţe răpitoare, era, acum ani buni, şi un manechin plin de speranţe. Când avea doar 21 de ani însă, un şofer neatent a lovit puternic maşina în care se afla fata, iar “sentinţa” a fost extrem de dură pentru tânără: viaţa petrecută pentru totdeauna în scaun cu rotile! Modelul nu numai că nu şi-a plâns de milă, ci a hotărât să-i ajute şi pe alţii aflaţi în situaţia ei. Astăzi, în campania “Eroi anonimi ai României”, veţi citi povestea unei învingătoare.
Sala este scăldată în lumină, podiumul lung străluceşte în lumina reflectoarelor, iar oameni eleganţi îşi caută agitaţi locurile… În cadrul uşii, o fată tânără, Magda Coman, zâmbeşte larg fiecărui invitat. Chipul încordat trădează însă multe emoţii: „Vă mulţumesc că aţi venit, o să vedeţi o prezentare de modă mai specială. Nu o să regretaţi”. Femeia este frumoasă. Stă într-un scaun cu rotile şi strânge cu putere mânerele capitonate. Chiar şi din postură asta, silueta şi ţinuta trădează atitudinea unui model de succes. Citeşte mai multe pe Libertatea.ro