Fericirea Oanei Roman de a aduce pe lume o fetiţă frumoasă şi sănătoasă a fost umbrită de complicaţiile care au apărut după operaţia de cezariană, fosta prezentatoare tv fiind nevoită să mai suporte încă trei intervenţii chirurgicale.
După ce a adus-o pe lume pe Maria Isabela într-o clinică privată din Bucureşti, Oana Roman a avut complicaţii care s-au agravat odată cu trecerea timpului. Vedeta a trebuit să fie internată de urgenţă şi operată.
Nu se cunosc cauzele pentru care vedeta s-a trezit cu două hematoame şi sângerări de neoprit, cert este că Oana, cu aproape o lună înainte de nunta ei cu Marius Elisiei şi creştinarea micuţei lor, a ajuns din nou pe masa de operaţie unde i s-a tăiat o bucată din muşchiul abdominal.
„Am trecut printr-o cumpănă a vieții și nu exagerez cu nimic când spun asta! Am suferit o intervenție chirurgicală complicată și cu ajutorul lui Dumnezeu și a unui doctor minunat, dar și al familiei mele, sunt pe drumul cel bun!!”, s-a confesat Oana, zilele trecute, pe Facebook.