Papa Francisc, apel disperat de încetare a războiului dintre Rusia și Ucraina: „Războiul este o înfrângere a umanităţii”

.

Papa Francisc a vorbit de mai multe ori despre războiul actual din Ucraina, declanșat de Rusia, iar miercuri a transmis un nou mesaj.

Papa Francisc a subliniat că războiul din Ucraina demonstrează că omenirea trebuie să renunțe la instinctul său bizar de „autodistrugere”, iar cumpărarea suplimentară de arme nu este în niciun caz o soluție finală pentru vreun conflict, după cum relatează Reuters.

La audiența generală săptămânală a Suveranului Pontif, acesta a cerut credincioșilor aflați la eveniment să se gândească la victimele războiului: la morți, chiar și „soldaţii ucişi de o parte a baricadei sau de celalaltă”, la răniți și la oamenii refugiați și rămași fără adăpost.

„Fie ca Domnul să îşi trimită duhul sfânt către noi, pentru a ne face să înţelegem că războiul este o înfrângere a umanităţii, că trebuie să îi învingem pe toţi cei care fac război”, a explicat Papa Francisc, citat de Libertatea.

Suveranul Pontif a mai spus că „războiul este o nevoie care ne distruge”, cerând lui Dumnezeu „să ne elibereze de această «nevoie» de autodistrugere”. Este pentru a doua oară de la izbucnirea războiului din Ucraina când Papa Francisc vorbește despre posibilitatea unui război nuclear.

Citește și: Papa Francisc, rugăciune pentru pace în Ucraina: Îl implor pe Dumnezeu să „oprească mâna lui Cain”

Citește și: Militarii ruși au intrat prin efracție într-o casă din Ucraina, l-au ucis pe proprietar și i-au violat soția

Citește și: Ce au făcut refugiații din Ucraina cu mâncarea primită de la voluntarii din Gara de Nord

Citește și: Ministrul de Externe al Rusiei amenință cu o confruntare între Rusia și NATO dacă vor fi trimise trupe de menținere a păcii în Ucraina

El a zis: „Să ne rugăm pentru ca cei care guvernează să înţeleagă că achiziţiile de arme şi fabricarea de arme nu reprezintă soluţia problemei. Soluţia este să lucrăm împreună pentru pace, aşa cum spune Biblia, pentru a transforma armele în instrumente ale păcii”.

Papa a folosit termeni precum „agresiune nejustificată”, „masacru” și „atrocități”, și a condamnat războiul din Ucraina, însă a criticat Rusia doar implicit, fără a-i menționa numele.

În urmă cu o săptămână, Papa Francisc a vorbit despre război și l-a implorat pe Dumnezeu să „oprească mâna lui Cain”, totodată cerând iertare „dacă vom continua să ne ucidem fratele, dacă vom continua la fel ca Cain să scoatem pietrele de pe câmpul nostru pentru a-l ucide pe Abel”. A făcut referire la fiul cel mare al lui Adam și Eva, Cain, care și-a ucis fratele mai mic, pe Abel.

Foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton