Boli ciudate care îţi schimbă comportamentul

.

Unele boli îţi afectează sistemul nervos şi chiar psihicul. Vezi ce boli ciudate îţi pot schimba comportamentul şi care simptome de boli psihice sunt, de fapt, un semnal de alarmă al altei boli grave.
 

Tumori cerebrale

Apariţia unei tumori pe creier poate determina tot felul de schimbări de comportament şi episoade psihotice, în funcţie de zona creierului unde apare şi se dezvoltă.

Medicamente

Anumite medicamente, cum ar fi substitutele hormonale, pot determina schimbări de stare psihică, iritabilitate şi pot părea că determină schimbarea personalităţii pacientului, dacă dozajul nu este corect.

Menopauza

Schimbările hormonale din timpul menopauzei pot transforma chiar şi cea mai calmă femeie într-un butoi cu pulbere.
Familiile se plâng adesea că femeia la menopauză este mai des nervoasă, că nu mai are răbdare şi chiar că este „rea, răutăcioasă sau plină de ură”. Din fericire, astfel de episoade emoţionale se temperează în timp şi cazurile grave pot fi tratate.

Scleroza

Scleroza multiplă poate avea simptome care se aseamănă cu demenţa sau boala Alzheimer.
Multe boli cu implicaţii neurologice grave pot determina simptome psihice, cu schimbări de comportament.

Infecţii

Unele infecţii din corp ajung la sistemul nervos şi pot declanşa episoade psihotice. Persoanele cu infecţii grave, cum ar fi encefalite, meningită sau HIV pot avea momente când nus e comportă normal, când îşi pierd controlul, deoarece infecţia şi/sau febra afectează întreg sistemul.

Hipoglicemia

Indiferent dacă este vorba de o tumoare care secretă insulină, de administrarea greşită a acesteia de către un diabetic insulinodependent, sau de o alimentaţie necorespunzătoare, hipoglicemia se poate desfăşura ca o tulburare de comportament.

Dezechilibru de vitamine sau minerale

Acumularea de minerale sau metale grele în corp, lipsa unor anumite vitamine, deficienţa de absorbţie a altor vitamine sau metabolizarea greşită a unor minerale poate cauza simptome psihice severe, în funcţie de boală şi gravitatea ei.
Sursa foto: Shutterstock
 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton