Angelina vrea să se mărite cu Brad!

.

Cea mai recentă ediţie a revistei Vanity Fair aruncă o bombă din partea cuplului Angelina Jolie – Brad Pitt.
Actriţa mărturiseşte că se gândeşte tot mai intens la căsătorie, iar asta după ce mai multe zvonuri o dădeau drept aproape de o despărţire.
După ce i-a născut lui Brad trei copii şi a adoptat împreună cu acesta alţi trei, Angelina (33 de ani) şi-a schimbat concepţiile despre viaţă.
„Mai devreme sau mai târziu, copiii ne vor cere să ne căsătorim. Văd filme şi încep să pună întrebări, cum ar fi «de ce Shrek şi Fiona sunt căsătoriţi şi voi nu»?”, a declarat vedeta pentru publicaţia amintită.
Angelina a mai precizat că este posibil să facă în curând din ce în ce mai puţine filme şi să se dedice tot mai mult familiei sale numeroase.
Vedeta a recunoscut că odată cu trecerea anilor priorităţile sale s-au schimbat şi că viaţa sa a fost puţin haotică.

„De obicei, oamenii se îndrăgostesc şi ajung să se căsătorească, abia apoi apar copiii. Noi am făcut totul invers”.
Autor: Florin Ghioca

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton