Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că aproape 1.000 de copii orfani vor ajunge din Ucraina în România.
Gabriela Firea a spus că un prim grup, format din 85 de copii, a ajuns joi seara la Tulcea. Ea a explicat că în România au intrat până acum peste 58.000 de copii, iar 35.000 au ieșit din țară împreună cu părinții și însoțitorii lor. În România au rămas momentan peste 22.000 de copii.
„Avem copii care au venit însoțiți de un părinte, pentru că în general bărbații au rămas în Ucraina la luptă, avem copii care au ajuns cu însoțitori legali, și avem începând de aseară și o altă categorie și anume orfanii din Ucraina”, a spus Gabriela Firea, citată de Digi24.
Un prim grup de copii orfani a ajuns joi seara la graniță în România, și au fost transferați în țară. „Aseară la Tulcea, pe la Isaccea, au intrat 135 de persoane, dintre care 85 de copii orfani”, a declarat Gabriela Firea. „Zonele unde au plecat: Avem în Prahova un număr total de 75 de persoane, dintre care 59 de copii cu dizabilități, restul personal însoțitor și copii proprii. Către Brașov, 31 de persoane, într-o casă de tip familial avem 15 copii găzduiți, în altă casă 11, avem și adulții care îi însoțesc”.
Gabriela Firea spune că cei mici fac dintr-un grup mai mare care va sosi în România. Autoritățile române își propun să plaseze copiii orfani în case de tip familial sau la asistenți maternali.
„Aseară au ajuns 85 de copii orfani din Ucraina, dintr-un grup despre care am fost sesizați cu aproape 1.000, care vor ajunge în țara noastră în zilele următoare”, a zis Firea. „Aseară practic a venit primul grup, pentru că ei trebuie să fie și însoțiți și să ajungă în condiții de siguranță”.
În războiul din Ucraina au murit peste 2.000 de civili, conform Independent. Ucraina a raportat că aproape 6.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul invaziei până acum, în timp ce Rusia susține că a pierdut 498 de soldați. Președintele Ucraine, Volodimir Zelenski, susține că Putin dorește „să ne șteargă pe toți, să ne șteargă țara, să ne șteargă istoria”.