Teodor Chirica, expert în energie nucleară: „Un accident de tipul Cernobîl nu mai este posibil în prezent”

.

O tragedie nucleară precum cea de la Cernobîl nu mai este posibilă în prezent, potrivit expertului în energie nucleară Teodor Chirica.

Centralele nucleare din prezent sunt protejate de structuri de beton special concepute pentru a nu fi afectate, conform explicațiilor lui Teodor Chirica, președinte onorific al Forumului Atomic Român.

„Instalaţiile din reactoarele nucleare sunt protejate de anvelope de protecţie din beton, structuri armate foarte puternice, cu grosimi de peste un metru, proiectate pentru a nu fi afectate de evenimente externe, cum ar cutremure, proiectile sau incendii”, a spus el, citat de Digi24.

Expertul a explicat că și în cazul în care sistemele ar fi fisurate, sunt prea multe straturi până la zona activă pentru a constitui o problemă. „Chiar şi în cazul extrem în care aceste sisteme ar putea fi fisurate, până la zona activă unde este amplasat combustibilul nuclear sunt o serie de structuri interne căptuşite cu plăci de oţel, precum şi structurile metalice care conţin combustibilul nuclear şi unde are loc reacţia de fisiune nucleară”, a zis el.

Teodor Chirica a subliniat că sistemele de protecție sunt foarte bine puse la punct: „Toate aceste sisteme de protecţie, precum şi sistemele tehnologice din interiorul reactorului nuclear sunt calculate să reziste la cutremure de probabilitate extremă, care exced probabilitatea de a apărea o dată la 10.000 de ani”.

Citește și: Vot masiv la ONU pentru ancheta împotriva Rusiei pentru încălcarea drepturilor omului. Singura țară care nu a fost de acord

Citește și: Ministrul ucrainean de Externe: „Soldații ruși violează femei în orașele ucrainene ocupate”

Citește și: Conversațiile radio ale soldaților ruși, interceptate: „Aici e iadul, am fost abandonați”

Citește și: Raed Arafat, despre adăposturile de protecție civilă: „Trebuie să fim pregătiţi din timp”

Mai mult, centrala de la Cernobîl nu ar fi beneficiat de un asemenea sistem complex de protecție, lucru care a dus la tragedia bine-cunoscută. „Un accident de tipul Cernobîl nu mai este posibil în prezent, datorită nivelului foarte ridicat de securitate nucleară a centralelor nucleare: diferenţele tehnologice majore, conceptul de apărare în adâncime, măsurile de protecţie, cultura de securitate nucleară a personalului, nivelul de control şi reglementare naţional şi internaţional”, a spus Chirica.

Totodată, el a vorbit și despre scenariile care nu pot fi excluse, arătând însă că acestea nu ar reprezenta un pericol pentru mediu și oameni. „În situaţii extreme nu pot fi excluse posibile scurgeri de materiale radioactive, dar în cantităţi controlabile cu efecte reduse asupra populaţiei şi mediului”, a declarat el. „Este bine de precizat că Cernobîl a rămas un accident de referinţă la o centrală nucleară, unde, pe lângă unele slăbiciuni tehnologice, a contribuit foarte mult şi factorul uman, dar acest tip de centrale nucleare a fost retras din exploatare în statele membre deţinătoare”.

Declarațiile expertului vin în contextul în care centrala nucleară din Zaporojie, Ucraina (cea mai mare din țară), a fost locită de bomabrdamentele ruse. Pompierii au stins un incendiu declanșat într-o clădire administrativă a centralei nucleare, dar centrala a intrat în controlul forțelor ruse.

Foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton