Prințul Charles, moștenitorul tronului britanic, a vorbit deschis despre invadarea violentă a Ucrainei de către Rusia.
Prințul Charles și-a exprimat marți solidaritatea cu ucrainenii care se opun invaziei armatei din Rusia, după cum relatează Reuters, citat de Agerpres.
El a făcut aceste declarații în cadrul unui discurs de comemorare al parlamentarului britanic David Amess, asasinat în 2021. Prințul Charles a numit invadarea Ucrainei de către Rusia drept „o agresiune brutală”.
Totodată, prințul a făcut o paralelă între asasinarea parlamentarului britanic și ce se întâmplă acum în Ucraina, spunând că acea crimă a reprezentat „un atac la adresa democraţiei, societăţii deschise şi libertăţii însăşi”.
„Vedem că aceleaşi valori sunt atacate astăzi în Ucraina într-un mod inadmisibil”, a spus prințul Charles. „Prin declaraţia de aici, ne exprimăm solidaritatea cu toţi aceia care se opun agresiunii brutale”.
Membrii familiei regale britanice vorbesc foarte rar despre chestiuni politice, întrucât normele constituționale prevăd ca aceștia să rămână neutri. Cu toate astea, și prințul Willilam și soția lui, Kate, au ținut să sublinieze că sunt solidari cu poporul ucrainean, „care se opune cu mult curaj” invaziei rusești.
Pentru prințul Charles nu a vorbit doar acum despre evenimente politice. În 2014, el a stârnit o dispută diplomatică atunci când unele dintre declarațiile lui private au fost făcute publice. Pe atunci, el spunea că președintele Rusiei, Vladimir Putin, „procedează cam la fel ca Hitler”, în contextul anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia.