Cu ce se ocupă mama lui Puya. „Se descurcă mai bine decât mine, chiar”

.

Invitat în podcastul „Acasă la Măruță”, Puya (42 de ani) a vorbit, printre multe altele, despre mama lui și despre domeniul în care activează aceasta. Puya este tatăl a trei fiice, Melissa, Iuliana și Natalia. Rapperul și soția lui, Melinda, sunt căsătoriți din anul 2011.

Cu ce se ocupă mama lui Puya. „Se descurcă mai bine decât mine, chiar”

În prezent, mama rapperului, care este profesoară de engleză, are un centru de pregătire a elevilor pentru susținerea examenului Cambridge. „Are vreo 500 de copii. E un centru care pregătește pentru examenul Cambridge. Da (n.red.: este antreprenoare). Se descurcă foarte bine, mai bine decât mine, chiar”, a povestit Puya.

Întrebat de Măruță dacă va primi școala moștenire, Puya a declarat: „Păi, știu eu ce să fac cu ea? Cred că găsește pe cineva mai instruit”. „Eu m-am ferit tot timpul de chestia asta, să fiu domn’ profesor, deși uneori îți iese fără să vrei. Unii nu vor să fie elevi. Mă feresc mereu să dau sfaturi pentru că mie nu-mi place să le primesc. Câteodată am și pierdut din cauza asta”, a mai spus rapperul.

În cadrul aceluiași interviu, Puya a vorbit despre decesul fratelui său, Alexandru Gărdescu. Bărbatul s-a stins din viață în anul 2012, în Italia.

„Era în Italia, lucra acolo. La un moment dat, a sunat cineva și a zis: «Știi, frati-tu nu mai e». A fost un moment… de răscruce. Mi-am dat seama că toată alergătura la spectacole este degeaba, dacă noi nu putem să stăm împreună ca familie, să vorbim. Nu ne vedeam cu anii. El era acolo să facă bani”, a povestit rapperul.

„Mi-a părut foarte rău de momentele astea (n.red.: împreună), pe care le-am pierdut. Te gândești că poate avea omul probleme și nu avea cui să le spună. Am luat-o ca pe o lecție, să nu mai repet. Am zis că sunt lucruri mai importante decât alergatul între Oradea și Costinești (n.red.: pentru concerte)”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Cum arată soția lui Puya. Artistul și Melinda au împreună trei copii

Cristian Borcea și Loredana Groza, dans pe mese la nunta afaceristului Cristian Burci

Din ce motiv a slăbit Gabriela Prisăcariu „foarte tare”. „Am luat foarte multe pastile”

„E bine să facem bani, dar și să avem grijă de noi și de familie, să stăm unii cu alții. Am început să stau mai mult cu familia. În muzică e greu, dar am încercat să îmbin. Înainte stăteai și în studio, te duceai și la spectacole”, a continuat.

„Suntem tentați să credem că suntem stăpânii propriului destin, însă realitatea ne arată că nu este așa. E bine să ne bucurăm de lucrurile mici. Eu nu mă uit foarte mult nici în trecut, nici în viitor, mie îmi place prezentul. Să încercăm să nu mai pierdem ocazii, asta ar fi ideea”, a mai spus.

„Mi se pare cel mai nasol lucru pentru un părinte. Din punctul ăsta de vedere, părinții mei au trecut foarte bine peste… Eu unul nu știu dacă aș putea. M-am gândit de câteva ori la asta. (…) Eu cred că fiecare își are soarta și destinul și că așa a fost să fie. În fiecare zi sunt tragedii. (…) Sunt multe lucruri care nu depind de noi”, a încheiat.

Foto: Captură YouTube

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton