Dan Negru a împlinit 51 de ani pe 23 februarie 2022. Cu ocazia aniversării sale, prezentatorul TV a publicat în mediul online un colaj cu două fotografii, una din anul 1971 și versiunea aceleiași imagini din 2022. În dreptul acestora, Dan Negru a scris unul dintre citatele lui George Călinescu (n. 1899 – d. 1965): „Mă uit la fotografiile vechi. Un băiețaș poartă numele meu”.
Dan Negru a împlinit 51 de ani. Cum arăta prezentatorul TV în copilărie
Pentru WOWbiz, despre copilăria lui, Dan Negru a spus: „Am fost răsfățat de ai mei în copilărie. Nu am avut o copilărie grea, dimpotrivă, fiind singurul copil la părinți, nu mi-a lipsit nimic. Știu că nu e în trend să spui asta. Știu că e în trend să spui că ai avut o copilărie grea, dar uite că la mine nu a fost așa. Am fost răsfățat când eram mic”.
Cât despre cum își va celebra aniversarea de 51 de ani, prezentatorul Kanal D a adăugat: „Sunt sociopat de felul meu, nu sunt un mare petrecăreț și nici monden nu sunt, dar azi o să mă văd cu prietenii apropiați să bem un vin bun împreună. Și cu familia”.
După 22 de ani la Antena 1, Dan Negru a devenit realizator al postului Kanal D. Despre noul show pe care-l va găzdui, prezentatorul a mai spus: „Vrem să readucem quiz show-ul la televizor. E marea noastră miză! Sper să reușim să facem asta pe o piață TV unde quiz-ul cu cuvinte și cultură generală a dispărut”.
„Sunt doar un prezentator harnic, care și-a făcut meseria corect. Așa ca mine sunt milioane care-și fac jobul corect, doar că nu au expunerea mediatică”, a mai declarat Dan Negru, pentru WOWbiz.
Din anul 2006, Dan Negru este căsătorit cu medicul stomatolog Codruța Negru. Perechea are împreună doi copii, un fiu și o fiică, Bogdan și Dara.
Întrebat dacă s-a consultat cu familia înainte de a lua decizia de a pleca de la Antena 1, Dan Negru declara în februarie 2022 pentru Click!: „Sigur că da. Contează mult liniștea de acasă. Soția mea e medic stomatolog, nu are legătură cu lumea televiziunii, dar mi-a spus că, dacă asta îmi aduce liniște și curaj în anii care vin, ea e lângă mine. Cu copiii e mai ușor, se uită la TV doar pe YouTube. Lor n-aveam ce să le explic, decât că îmi păstrez canalul de YouTube, ca până acum”.
Dan Negru era vedeta cea mai longevivă din grupul Intact. Prezentatorul TV a început să lucreze la Antena 1 în 1999, după ce a plecat de la TVR 1. A realizat zeci de formate de emisiuni de divertisment și 22 de Revelioane. De-a lungul anilor, Dan Negru a prezentat „Next Star”, „Plasa de Stele”, „Șerifi de România”, „Te pui cu blondele”, la unele fiind și co-autor al formatelor.
Prima emisiune realizată de Negru la Antena 1 a fost „Academia Vedetelor”, apoi „Bate palma” și „Ciao, Darwin” (produse de Valeriu Lazarov). De 15 ani, Dan Negru realizează emisiuni de divertisment în Moldova, la Prime TV, postul lui Vladimir Plahotniuc.
Pentru Prime TV, de-a lungul acestor 15 ani, Dan Negru a prezentat „Vrei să fii miliardar”, „Star Factory”, „Deal or not deal” (pe care o face și în prezent) și „Roata norocului” (care, de asemenea, rulează și acum pe postul Prime TV), informează Pagina de media.