Culiță Sterp, fostul concurent de la Survivor România, e mai fericit ca oricând! Iubita lui, Daniela Iliescu, i-a dăruit un băiețel superb, pe nume Milan, iar cei doi se pare că au planuri de nuntă în viitorul apropiat.
După o căsnicie eșuată, de doar doi ani, care s-a încheiat cu un scandal de proporții, artistul și-a găsit fericirea în brațele Danielei Iliescu. „Sunt foarte fericit. Urmează să avem un copilaș împreună și chestia asta nu o faci cu oricine. Ne-am dorit, nu a fost ceva accidental. Chiar dacă nu suntem încă căsătoriți, o să vină și asta, dar nu vreau să stric surpriza.Vreau să o cer, dar nu vreau să spun când. Prima oară o să facem botezul și după aceea nunta”, spunea Culiță Sterp, chiar înainte de nașterea băiețelului lor.
Între timp, cei doi au devenit părinți, au făcut și botezul băiețelului, iar acum toată lumea așteaptă cu nerăbdare cererea în căsătorie și petrecerea de nuntă.
Recent, pe contul său de Instagram, Culiță Sterp i-a făcut o superbă declarație de dragoste Danielei. Alături de câteva fotografii cu ei doi, și cu băiețelul lor, artistul a scris următoarele cuvinte: „Tot ce mi-am dorit vreodată de la viață, se află în pozele astea! Îi sunt dator lui Dumnezeu, toată viața!”.
Peste o sută de mii de oameni au apreciat imaginile și cuvintele artistului, iar reacțiile au venit și ele imediat. „Să fiți sănătoși și fericiți! Sunteți o familie superbă!!! Dumnezeu să vă binecuvânteze!” sau „O familie fericită!! Dumnezeu să aibă grijă de voi”, au fost doar câteva din sutele de comentarii.