Ultimul venit în clubul oficial al cuplurilor gay care şi-au unit destinele cu partenerul de viaţă este designerul Tom Ford. Alte vedete au fost mai curajoase şi şi-au unit destinele cu jumătăţile lor de acelaşi sex mai repede, fără să le pese despre scandalurile pe care le-au declanşat.
Creatorul de modă Tom Ford s-a căsătorit în secret, în Statele Unite ale Americii, cu partenerul său de viaţă, jurnalistul Richard Buckley, după o relaţie de 27 de ani. „Am participat la o prezentare de modă şi un bărbat cu părul grizonant mă privea cu ochi albaştri, pătrunzători. Mi s-a făcut teamă, deoarece atunci am văzut şi am cunoscut tot viitorul meu”, a povestit Tom Ford despre întâlnirea cu partenerului lui de viaţă. Cei doi cresc împreună un fiu, Alexander „Jack” John Buckley Ford, născut în octombrie 2012.
Actriţa de comedie Ellen DeGeneres şi partenera sa de viaţă, actriţa Portia de Rossi, s-au căsătorit în 2008, la locuinţa lor din Los Angeles, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat 19 invitaţi. Ellen a făcut ce toţi bărbaţii adevăraţi ar trebui să facă dacă întâlnesc femeia vieţii lor: şi-a cerut iubita în căsătorie cu un superb inel cu diamante roz de 3 karate. Iar nunta lor a lăsat întreaga lume cu gura căscată, pentru că era vorba de o nuntă cu… două mirese şi nimeni nu se simţea stânjenit. Vedetele au o relaţie din decembrie 2004, de când Portia de Rossi juca în serialul de televiziune „Situaţie de criză” şi suferea de anorexie.
Ryan Murphy este eminenţa cenuşie care a creat serialele „Glee” şi „American Horror Story”. Partenerul sau de viaţă este David Miller, iar logodna lor din 2011, după 15 ani de relaţie, a fost făcută la radio, spre surpriderea întregii opinii publice. Fără să ţină cont însă de ceea ce spune lumea, Ryan Murphy şi David Miller s-au căsătorit în secret în iulie 2012. Împreună au un băieţel născut în ziua de Crăciun a anului 2012.