Kylie Jenner a născut al doilea copil. Prima fotografie cu bebelușul

.

Kylie Jenner (24 de ani) a născut al doilea copil miercuri, 2 februarie 2022. Vedeta de reality-show a publicat prima imagine cu bebelușul 4 zile mai târziu. Kylie și iubitul ei, rapperul Travis Scott (30 de ani), mai au împreună o fiică, Stormi Webster, care a împlinit 4 ani pe 1 februarie 2022.

Kylie Jenner a născut al doilea copil. Prima fotografie cu bebelușul

În descrierea primei fotografii cu bebelușul, Kylie a scris doar data nașterii acestuia, „2/2/2022”, și a pus o inimioară de culoare albastră. Așadar, copiii tinerei s-au născut în aceeași lună, la doar o zi diferență. Deși Kylie nu a dezvăluit nici sexul, nici numele bebelușului, E! News a confirmat că vedeta a născut un băiețel.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Travis a pus în comentarii o inimioară de culoare albastră și șase de culoare maro. Kylie și-a confirmat a doua sarcină în septembrie 2021, prin intermediul unui videoclip. În descrierea acestuia a pus doar două emoticoane: „🤍🤰🏻” și l-a etichetat pe rapper.

„Nu pot suporta drăgălășenia!; Plâng! Ce frumos, înger binecuvântat!; Plâng!!!! ❤️❤️❤️; Awwwww”, au comentat surorile lui Kylie, respectiv Kendall Jenner, Kourtney Kardashian, Kim Kardashian și Khloe Kardashian. „Plâng din nou! Ce binecuvântare specială și minunată, ce cadou v-a oferit Dumnezeu”, a comentat și mama lui Kylie, Kris Jenner.

Videoclipul debutează cu un test de sarcină pozitiv. Ulterior, Kylie, Travis și fiica lor, Stormi, merg împreună la medic pentru a vedea bebelușul pentru prima dată. Filmarea continuă cu aniversarea de 24 de ani a lui Kylie, care a avut loc pe 10 august 2021.

Citește și:

Rihanna a devenit cea mai bogată cântăreață din lume. Solista este oficial miliardară

Kim Kardashian a vorbit în premieră despre divorțul de Kanye West

Postarea se încheie cu Stormi îmbrățișând-o pe Kylie și pupându-i burtica. În martie 2020, Kylie mărturisea că simțea „presiunea” din partea apropiaților ei de a-i oferi lui Stormi un frate sau o soră. „Toți prietenii mei mă presează… O iubesc pe Stormi. Simt presiunea de a-i oferi un frate sau o soră, dar nu am un plan deja făcut”, declara Kylie atunci.

În timpul unui live pe Instagram, Kylie a mai dezvăluit că își dorește șapte copii în total. „Vreau șapte copii, dar nu acum. Sarcina nu este o glumă, este ceva serios și dificil. Încă nu sunt pregătită pentru asta”, spunea atunci. Tânăra și-a ținut prima sarcină ascunsă până după ce a născut.

„Am împărtășit atât de multe aspecte ale vieții mele. Eram și foarte tânără când am rămas însărcinată și am simțit că e prea mult pentru mine, personal. Nu știam cum să afișez acea perioadă din viața mea publicului și să las lumea să-și spună opinia. A fost ceva ce a trebuit să experimentez singură”, a declarat Kylie Jenner după ce a născut primul copil, în talk show-ul lui Andy Cohen.

Kylie Jenner și Travis Scott formează un cuplu din anul 2017. În 2020, cuplul s-a despărțit. Au rămas în relații bune, pentru binele fiicei lor, în cele din urmă împăcându-se în februarie 2021. „Au reluat totul de unde rămăseseră. Niciunul nu a fost interesat de nimeni altcineva în ultimul an. Iubesc să fie din nou o familie”, spunea o sursă în vara anului trecut.

În martie 2019, Kylie Jenner a fost declarată de revista Forbes cea mai tânără miliardară „prin forțe proprii” din lume. A atins această performanță cu doi ani înaintea fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, care a devenit miliardar la 23 de ani. Cu toate acestea, Forbes i-a retras ulterior titlul, după ce a revizuit estimările și a descoperit că cifra de afaceri a companiei de cosmetice a lui Kylie corespunde aproximativ unei treimi din suma confirmată de vedetă.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton