După 22 de ani la Antena 1, Dan Negru (50 de ani) a devenit realizator al postului Kanal D. Pentru Click!, prezentatorul TV a spus ce l-a determinat, de fapt, să renunțe la postul Antena 1 în favoarea postului Kanal D.
Dan Negru, despre mutarea de la Antena 1 la Kanal D: „Devenisem un previzibil”
„M-am speriat când am început să citesc despre mine, prin ziare, doar că sunt cel mai longeviv sau cel mai medaliat prezentator. Toate astea făceau referire la o viața profesională care începea să fie previzibilă. Atunci am simțit prima dată că mi-am atins limita, că m-am plafonat. Devenisem un previzibil, nimic care să mă scoată dintr-o leneveală”, a explicat Dan Negru, pentru Click!.
„Am decis că de longevitate o să am timp mai târziu. Decizia nu a fost deloc grea, pentru că oamenii sunt aceiași. Nu m-am speriat când am plecat să fac televiziune într-o altă țară, cum ar fi Moldova, de ce m-aș speria de ai noștri? Echipele sunt aceleași. Am schimbat doar tricourile”, a mai spus.
„Știu că sunt zgârcitul emblemă al showbizului, dar când vine vorba de televiziune, niciodată nu am pus banii înaintea formatelor sau a producției TV. Nu negociez niciodată bani și managementul, directorii televiziunilor, pot confirma oricând asta. Subiectul financiar e un adițional pentru mine, pentru că degeaba negociezi sume uriașe dacă ai parte de show-uri neperformante”, a completat.
Din anul 2006, Dan Negru este căsătorit cu medicul stomatolog Codruța Negru. Perechea are împreună doi copii, un fiu și o fiică, Bogdan și Dara.
Întrebat dacă s-a consultat cu familia înainte de a lua decizia de a pleca de la Antena 1, Dan Negru a mai declarat pentru Click!: „Sigur că da. Contează mult liniștea de acasă. Soția mea e medic stomatolog, nu are legătură cu lumea televiziunii, dar mi-a spus că, dacă asta îmi aduce liniște și curaj în anii care vin, ea e lângă mine. Cu copiii e mai ușor, se uită la TV doar pe YouTube. Lor n-aveam ce să le explic, decât că îmi păstrez canalul de YouTube, ca până acum”.
Dan Negru era vedeta cea mai longevivă din grupul Intact. Prezentatorul TV a început să lucreze la Antena 1 în 1999, după ce a plecat de la TVR 1. A realizat zeci de formate de emisiuni de divertisment și 22 de Revelioane. De-a lungul anilor, Dan Negru a prezentat „Next Star”, „Plasa de Stele”, „Șerifi de România”, „Te pui cu blondele”, la unele fiind și co-autor al formatelor.
Prima emisiune realizată de Negru la Antena 1 a fost „Academia Vedetelor”, apoi „Bate palma” și „Ciao, Darwin” (produse de Valeriu Lazarov). De 15 ani, Dan Negru realizează emisiuni de divertisment în Moldova, la Prime TV, postul lui Vladimir Plahotniuc.
Pentru Prime TV, de-a lungul acestor 15 ani, Dan Negru a prezentat „Vrei să fii miliardar”, „Star Factory”, „Deal or not deal” (pe care o face și în prezent) și „Roata norocului” (care, de asemenea, rulează și acum pe postul Prime TV), informează Pagina de media.