Ivan Torres, un fotbalist din prima ligă a Paraguayului, și-a pierdut soția după ce a fost împușcată mortal în timpul unui festival de muzică. Ivan se afla cu soția sa, Cristina ‘Vita’ Aranda (29 de ani), la un concert ce avea loc în amfiteatrul Asuncion Flores de San Bernardino.
În timpul festivaului, cineva a deschis focul asupra mulțimii și printre victime s-a numărat și soția fotbalistului de la Olimpia. Femeia a fost rănită la cap chiar sub privirea terifiată a lui Ivan. Un echipaj medical a intervenit rapid și a transportat-o pe femeie la spital, potrivit abc.com.
Cristina a fost resuscitată de medici, dar după 25 de minute a murit. Yolanda Gonzales, directorul Spitalului Național din Itaugua a confirmat decesul Cristinei:
A intrat în stop cardiac, apoi a fost stabilizată pentru cel puțin 25 de minute, în ciuda manevrelor lungi de resuscitare a murit.
În mediul online au apărut imagini cu cei doi la festival chiar înainte de tragedie.