Citeşte în Unica de aprilie primul interviu pe care l-a acordat Toni Grecu după mutarea lui, cu întreaga echipă a Serviciului Român de Comedie, de la Pro TV la Antena 1. Interviul integral, în Unica de aprilie! Cum vi s-a transformat umorul de-a lungul timpului?
Umorul e o oglindă a vremurilor, inspirat din viaţa de zi cu zi. Înainte de revoluţie, umorul trebuia să reziste cenzurii, probabil a fost genul cel mai afectat de cenzură. Era interzis. Ideea de a râde nu era confortabilă pentru conducătorii vremurilor. Oamenii trebuiau să fie sobri, să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată. Adevărata satisfacţie pentru umorişti era să fenteze cenzura, să strecoare „şopârla”.
După ’89, „şopârla” a dispărut. Umorul s-a deplasat în zona grobianului, a grotescului, ba chiar în înjurătura pe faţă. Ce nevoie mai ai de aluzie inteligentă? Îi zici direct omului că e dobitoc, prost, tâmpit, asta sub acoperirea faptului că e, chipurile, un pamflet. Nu ăsta e rolul pamfletului, să injuri oamenii pe faţă. Pamfletul are şi el mândria lui şi, de la un moment dat, nu trebuie să-i forţăm limitele. Acum râd în dungă, aşa, că există libertate de exprimare, dar nu trăiesc bine. Iar umorul, care la un moment dat a avut politica în centrul atenţiei, a lăsat- o la o parte şi s-a dus în zona de ficţiune cu sursă de inspiraţie viaţa cotidiana, spaţiul comun: strada casa, familia, blocul, satul. Asta are succes acum. Comediile în care oamenii fie se regăsesc pe sine, fie îşi regăsesc apropiaţii. E o chestie care ţine de empatie, emoţie şi e valabilă peste tot în lume. Într-un fel, mă bucură ca la ora asta se consumă în România comedia ruptă de zona politicului. Politicul s-a făcut de râs atât de tare, încât nu mai are nevoie de participarea umoriştilor. Umorul are un rol moralizator, de a corecta tot ceea ce este în afara albiei normale. La politică nu mai ai ce corecta. Totul e în afara normalului, totul e imoral. Ei, politicienii, îşi fac umorul lor, iar poporul îşi face umorul lui. La ora asta, SRC urmăreşte ca sursă de inspiraţie viaţa cotidiană.
Încercăm să facem un umor care să aibă o adresabilitate cât mai largă, dar fără a face compromisuri mari la capitolul calitate. Compromisuri faci oricum pentru că fiecare om râde în felul lui. Unul râde mai uşor, unul e mai sofisticat şi râde mai greu…
Cum iau naştere personajele amuzante, fără să fie redate în tuşe groase?
E o chestie de stil, de identitate. Tuşele groase sunt specifice unor anumite emisiuni care promovează personaje groteşti. Nu vreau să fac niciun fel de critică la adresa acestor emisiuni ca fiecare are loc pe piaţă şi există public pentru fiecare. E o chestiune de moderaţie, pun accent moderat pe zona de caricatură. În felul acesta, personajele sunt recognoscibile şi omul se ataşează mai tare de ele. Nu mergem pe varianta să facem haz despre oameni cu dizabilităţi fizice şi psihice. Sunt actori care doar asta fac, le place chestia asta şi există şi public, e OK, n-am nicio problemă.
La SRC am inventat personaje bazate pe tipologii, nu am făcut imitaţii la personajelor luate de pe internet. Ne-am ferit de chestia asta, că sunt destui care o fac şi o fac foarte bine. N-am vrut să îngroşăm plutonul de imitatori cu orice preţ.