Cum ne influențează stresul și lipsa somnului viața de zi cu zi

Cu siguranță ai simțit pe propria piele efectele unei nopți pierdute sau ale orelor prea puține de somn. Sunt convins și de faptul că știi cât de mult îți afectează stresul starea fizică și psihică. Însă te-ai gândit vreodată că lipsa somnului și nivelul ridicat de stres au și alte consecințe în afara oboselii?
Sa vedem:

Somnul și starea psihică se numără printre cei mai importanți factori, necesari desfășurării activităților zilnice. Menținuți la cote satisfacătoare, aceștia te ajută să-ți îndeplinești obiectivele, să fii sănătos și să ai o viață fericită. Deși consecințele unei nopți nedormite pot fi înlăturate cu mai multă cafea sau energizante, pe termen lung, lipsa somnului îți va influența starea de spirit, sănătatea și productivitatea. Să aruncăm o privire asupra efectelor stresului cotidian și a lipsei somnului în viața noastră.

1. Lipsa somnului poate provoca depresie; stresul excesiv cauzează insomnie. Ne confruntăm cu un cerc vicios. S-a demonstrat de-a lungul timpului că persoanele depresive dorm mai puțin de 6 ore pe noapte și că insomniacii sunt de 5 ori mai predispuși stărilor anxioase. Depresia și insomnia se alimentează reciproc; vestea bună este că tratând una dintre aceste probleme, vei scăpa și de cealaltă.

2. Orele insuficiente de somn și nivelul ridicat de stres favorizează acumularea de kilograme. Studiile recente au evidențiat o legătura între perioada de somn și peptidele care reglează apetitul. Timpul prea scurt dedicat odihnei este asociat cu scăderi de leptină, hormon care controlează metabolismul și foamea, și creșteri de grelină, hormon care stimulează apetitul. În nopțile albe, mulți dintre noi simțim nevoia sa mâncăm alimente bogate în grăsimi și carbohidrați. Iată cauza pentru care persoanele care dorm mai puțin de 6 ore pe noapte sunt cu 30% mai predispuse la obezitate decât cele care dorm între 7 și 9 ore. În cazul femeilor, stresul favorizează depunerile de grăsime pe abdomen. Cele 8-9 ore de somn reprezintă un standard care trebuie respectat mai ales când ai în vedere scăderea în greutate.

3. Stresul și orele de somn pierdute te îmbătrânesc mai repede. Lipsa cronică de somn determină secreția excesivă de cortizol, cunoscut ca hormonul stresului. În cantități mari, acesta distruge colagenul, astfel că pielea își pierde elasticitatea și aspectul neted. Mai mult, în timpul somnului se eliberează hormonul creșterii (HGH), care susține masa musculară, întărirea oaselor și repararea țesuturilor. Dacă observi cearcăne accentuate, riduri fine sau căderea părului, trebuie să acorzi mai multă atenție perioadei de odihnă nocturnă.

4. Stresul îți afectează sistemul imunitar. Organismul reactionează similar în cazul sărilor de anxietate și în cazul infecțiilor. Atunci când celulele imunitare apăra corpul împotriva stresului, bacteriile și virusurile au cale liberă. Sistemul imunitar slăbit permite inflamațiilor să acționeze mai agresiv. În plus, stresul încetinește procesul de vindecare și scade rezistența la durere, în special în cazul femeilor.

5. Somnul satisfăcător previne apariția diabetului. Deprivarea de somn poate duce la diabet de tipul 2, deoarece organismul își schimbă modul de procesare a glucozei. Rezistența la insulină este favorizată de nopțile nedormite. 

6. Stresul afectează viața sexuală, fiind asociat cu menopauza precoce, sterilitate și risc crescut de avort spontan.

7. Lipsa de somn și stările tensionate cauzează pierderi de memorie, dificultăți de concentrare, atenție deficitară.

Odihna insuficientă pe timpul nopții și factorii cauzatori de stres provoacă mai multe probleme pe termen lung. Pentru a putea să-ți desfășori activitățile la parametri optimi și pentru a-ți îndeplini obiectivele, trebuie să te ferești de nopțile albe și de stările de anxietate.

„Îți recomand sesiuni de yoga, pilates, masaje de relaxare pentru a te destinde și a te bucura de viață. Înainte de culcare, pentru a avea un somn odihnitor, ascultă muzică ambientală, fă o baie fierbinte sau bea un ceai cald”, explică trainerul personal, Florin Neby, specialist Unica.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton