Cheslie Kryst, fostă Miss SUA, a murit după ce s-a aruncat de pe o clădire din New York. Aceasta avea doar 30 de ani.
Cheslie Kryst, care a fost încoronată Miss SUA 2019, s-a stins din viață duminică, în jurul orei locale 07:15. Aceasta s-a aruncat în gol dintr-o clădire de 60 de etaje din Manhattan.
Potrivit New York Post, Kryst, care a fost avocată și reporter pentru site-ul de știri de divertisment ExtraTV, locuia la etajul nouă al clădirii, iar ultima oară a fost văzută pe o terasă de la etajul 29.
Aceasta ar fi lăsat un bilet în care spunea că vrea să lase totul în seama mamei ei, fără a specifica însă motivul pentru care a ales să-și pună capăt zilelor.
Cu imensă suferință, anunțăm trecerea la cele veșnice a iubitei noastre Cheslie. Cu lumina sa magnifică, cu splendoarea și puterea sa, a fost pentru mulți o sursă de inspirație. A îngrijit, a iubit, a râs și a strălucit, a transmis familia tinerei.
Înainte de a comita acest gest tragic, Cheslie Kryst a postat pe Instagram o fotografie, însoțită de mesajul: „Fie ca această zi să vă aducă liniște și pace”.