În preajma sărbătorilor de iarnă, Horia Moculescu (84 de ani) a fost internat în spital din cauza mai multor probleme de sănătate. După câteva săptămâni petrecute sub supravegherea medicilor, compozitorul a fost externat.
Horia Moculescu a fost externat din spital
„Așa este, Horia are probleme de sănătate din cauza vârstei înaintate, dar mai ales din cauza fumatului și al TBC-ului de care suferă. (…) Din păcate, nu ne-am mai văzut în ultima perioadă. În rest, eu îi doresc multă sănătate, că-i mai bună decât orice!”, declara Mariana Moculescu, fosta soție a compozitorului, la începutul anului 2022, pentru Click!.
Într-un interviu mai vechi, Horia Moculescu a declarat că se teme de COVID-19. „Sunt o țintă pentru COVID-19. Am peste 80 de ani, am o boală de plămâni dobândită cu încredere și cu entuziasm după 40 de ani de fumat. Asta scrie în prospectul bolii. Atacă oamenii în vârstă”, declara Horia Moculescu în trecut.
„De 22 de ani n-am pus în gură nici trabuc, nici lulea, nici narghilea, nici nimic. Nu mai fumez! În schimb, boala asta există și am un lanț de oxigen și îmi pare foarte rău că-l am. Că nu este la îndemâna omului normal să-i lipsească oxigenul”, mai spunea Horia Moculescu în trecut, în emisiunea „Exclusiv VIP”.
După cum precizam anterior, Horia Moculescu se află în prezent acasă. Recent, fostul om de televiziune a vorbit cu Dan Negru (50 de ani), care de curând a plecat, după 22 de ani la Antena 1, la Kanal D.
„Am vorbit ieri la telefon cu Horia Moculescu. Tocmai ieșise din spital și avea vocea stinsă… 84 de ani. I-am promis că mâine ne întâlnim și vineri filmăm pentru „Legendele”. A fost o vreme șeful divertismentului în TVR. A fost și șeful meu. Povara recunoștinței e mai de preț decât povara urii!”, a scris Dan Negru în mediul online.