Daniel Onoriu (43 de ani), nepotul regretatei Gabi Luncă, s-a trezit din comă. Anunțul a fost făcut de mătușa lui, Rebeca Onoriu, fata cântăreței de muzică lăutărească.
„Mare este Dumnezeu! Daniel Onoriu s-a trezit!!!! Mulțumim lui Dumnezeu”, a transmis scris de Rebeca Onoriu pe pagina ei de Facebook
Anul trecut, la începutul lunii decembrie, pilotul Daniel Onoriu a fost internat de urgență, după ce a făcut o hemoragie internă, suferită în urma unei operații de micșorare a stomacului în Turcia. Pilotul se află de atunci la Terapie Intensivă, în Spitalul Floreasca din Capitală.
Pe 24 noiembrie, a făcut o intervenție de micșorare de stomac. A ajuns acasă și a căzut din picioare, a văsat sânge. A căzut peste soția lui, care din fericire a avut putere să-l ridice. A pierdut doi litri de sânge. Dacă există unu la sută șanse de supraviețuire noi ne agățăm de ele! Colegii lui motocicliști s- au mobilizat, s-a completat necesarul de sânge încă de la primele ore ale dimineții după ce am dat anunțul. Le mulțumim – preciza Rebeca Onoriu, în urmă cu câteva săptămâni.
Familia pilotului consider că Daniel a fost victima unui caz de malpraxis.
Se pare că kit-ul folosit în Turcia nu a fost unul de bună calitate, astfel încât o capsă s-a desprins. El mi-a arătat imagini din rezerva din Turcia, o rezervă luxoasă, dotată! Nici prin cap nu-ți trecea că poate să se întâmple o asemenea tragedie. De acolo și hemoragia internă! Medicii români au intervenit să repare – a adăugat fiica lui Gabi Luncă.