Au trăit pe stradă şi au dormit în cutii de carton sau pe bănci, dar au crezut în visul lor şi, până la urmă, succesul nu i-a ocolit. Vedete la care nici nu te-ai gândi au fost pentru o perioadă oameni ai străzii.
Înainte să devină faimos cu rolul lui James Bond, Daniel Craig a avut o tinereţe nu tocmai uşoară. Actorul a povestit că nu avea suficienţi bani pentru a-şi plăti chiria şi obişnuia să doarmă pe băncile parcurilor din Londra. Era pe atunci abia ieşit din adolescenţă şi fugit din Cheshire-ul natal pentru a se face actor în capitala MArii Britanii. Sacrificiul pe care l-a făcut nu îl considera prea mare pentru că în acest timp se lupta să se facă remarcat la castinguri şi să-şi urmeze visul.