Vlăduța Lupău (30 de ani) a avut parte de o surpriză neplăcută din partea unor utilizatori ai rețelelor de socializare. Cântăreața a fost declarată decedată pe platforma socială TikTok. Postarea falsă s-a distribuit rapid în rândul internauților, iar Vlăduța a aflat de la câțiva apropiați de minciună.
Deranjată de cele petrecute, cântăreața de muzică populară a transmis un mesaj pe conturile ei sociale prin care îi anunță pe toți de fake news-ul apărut.
Știam că pe TikTok lumea a atins nivelul maxim de prostie și răutate, și acolo orice prost cu orice prostie face vizualizări și adună inimioare. Cu siguranță cine a postat așa ceva a căutat faimă pe TikTok și din păcate am impresia că e un vreun copil.
Și asta e grav. Și tot din păcate, generația se duce în această direcție, care se educă de pe TikTok, pentru că acolo petrece ore în șir – a transmis Vlăduța Lupău pe Instagram.
Vedeta a tras un semnal de alarmă cu privire la cei care folosesc TikTok-ul și la propagarea unor astfel de știri neadevărate. Vlăduța Lupău s-a declarat complet scârbită de tot ce s-a întâmplat.
Acolo devine un om vedetă, acolo o piesă devină bună, acolo e hate-ul la el acasă. Jocurile și vizualizările nu sunt despre sănătate și despre faptul că cineva a murit. Îmi e scârbă – a încheiat Vlăduța Lupău.
Ce meserie are, de fapt, Vlăduța Lupău
Lumea o cunoaște și îndrăgește pentru cântecele sale, dar puțini sunt cei care știu ce meserie are solista de muzică populară. Artista s-a declarat în nenumărate rânduri o mare iubitoare de animale, iar în trecut a studiat medicina veterinară. Vlăduța a urmat cursurile de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și are certificate de medic veterinară.
Cântăreața spunea în urmă cu câiva ani că există și o anumită legătură între cele două mari pasiuni ale sale – muzica și animalele.
„Da, animalelor le place muzica! Sunt atâtea videoclipuri cu animale pe internet unde se vede clar că şi ele sunt muzicale. Sper totuși că le place şi muzica populară!”, a afirmat Vlăduța.