Româncele preferă să aibă soți mai tineri, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică.
În ultimii 30 de ani, de două ori mai multe femei au ales să aibă soți mai tineri, conform Institutului Național de Statitstică. Lucrurile nu au fost mereu așa însă. Cu un secol în urmă, diferența aceasta de vârstă era acceptată dacă era vorba de un bărbat mai în vârstă și o femeie mai tânără.
O altă diferență observată este că înainte, oamenii preferau să se căsătorească mai devreme. Prin anii 1990, multe cupluri heterosexuale alegeau să se căsătorească în jurul vârstei de 23 de ani. În prezent însă, tendința este de a opta pentru căsătorie mult mai târziu. Mai exat, bărbații se căsătoresc în medie la 36 de ani, iar femeile la 30 de ani.
Antropologul Bogdan Iancu a explicat pentru Digi24 această tendință: „Înainte de ’90, în România a existat o presiune a întemeierii unei familii, exista o taxă pe celibat. Tinerii iau decizia să se căsătorească mult mai târziu și în general mai rar și mai avem o secundară, o altă discuție legată de decizia de a face un copil, care acum se face de cele mai multe ori în afara unei relații de tip căsătorie”.
Digi24 a vorbit și cu Liliana Mastroianni, o femeie de 52 de ani care a găsit fericirea la al doilea mariaj, alături de Stefano, un italian cu nouă ani mai tânăr ca ea. Ea a povestit: „Ne-am cunoscut în 2012, la sfârșitul lunii iulie, în septembire 2012 mi-a cerut să mă căsătoresc cu el și în decembrie 2012 ne-am căsătorit. De când l-am cunoscut pe el, viața mea s-a schimbat radical. Deci sunt foarte fericită, ne înțelegem foarte bine”.
Femeia a recunoscut însă că nu a fost simplu la început. „Din partea lui a fost dragoste la prima vedere, din partea mea nu”, a povestit ea. „Fiind mult mai mare decât el, aveam restricțiile mele. Nu acceptam ca să am o relație cu un om mult mai mic decât mine. De când stau cu el am întinerit foarte mult. Mă simt mult tânără decât am anii”.