Aşa eviţi certurile în relaţia de cuplu

.

Certurile frecvente erodează relaţia, dar uneori este bine sa discuţi şi lucruri mai puţin plăcute. Învaţă cum să eviţi conflictele sau, daca nu poăi, cum sa le transformi în oportunitaţi de a-ţi îmbunataţi viaţa de cuplu.
A câştiga o cearta în casnicie nu e o soluţie pe termen lung. Discuţiile în contradictoriu erodeaza, în timp, relaţia, aşa ca ar fi mai bine sa evitaţi astfel de situaţii sau sa le soluţionaţi pe cele care nu pot fi ocolite. „Certurile între soţi sunt un indicator al relaţiei”, spu ne psihologul Cristina Ion-Radulescu, adaugând ca „dincolo de aspectul stresant, tre bu ie sa recunoaştem ca au şi un rol benefic: comunica nemulţumirea. Daca fiecare partener are urechi sa auda ce spune celalalt, atunci lucrurile se vor rezolva uşor”.

Primul pas: te aşezi

Când simţi ca te enervezi, ar fi bine sa nu faci nimic altceva decât sa gaseşti un loc confortabil în care sa te aşezi şi sa respiri adânc. Apoi, vei face pe detectivul. Afla ce anume te-a suparat cu adevarat şi ce te deranjeaza. De exemplu, s-ar putea sa nu fie neaparat faptul ca soţul a lasat farfuriile murdare în chiuveta, ci faptul ca el a promis ca le va spala şi te-a dezamagit. Astfel, tu vezi actul lui ca pe o lipsa de dragoste şi respect.

Află motivaţiile lui

Sa nu crezi ca ştii exact ce e în capul lui. Ar trebui sa afli şi ce gândeşte el. Întreaba-l. Probabil ca, pur şi simplu, a uitat. Poate era prea obosit sau a sunat telefonul şi s-a luat cu altele. Poţi sa îi spui cum te-a facut sa te simţi şi sa îl ajuţi sa te înţeleaga şi poate ca data urmatoare va fi mai atent. Aţi putea gasi o soluţie pe temen lung, cum ar fi sa cadeţi de comun acord la un program pe care sa-l respectaţi amândoi astfel încât sa nu mai ajungeţi la cearta.

Alege cu grijă momentul

„E bine sa te «cerţi» atunci când ţi-ai ales cu grija momentul. Aşa, poţi fi sigura ca discuţi cu calm. E o diferenţa mare între a reacţiona şi a acţiona. Reacţia e emoţionala şi nu lasa timp de gândire, dar acţiunea e planificata şi emoţionalul este trecut în plan secund. O reacţie e însoţita de furie, de manifestari zgomotoase, în timp ce acţiunea presupune calm şi urmarirea unui scop – acela de a remedia situaţia, nu ne a parat de a ieşi învingator.
În plus, certurile e bine sa fie purtate numai pe subiectul prezent, cel care a declanşat cearta şi în niciun caz sa nu se aduca în discuţie evenimente din trecut. Daca partenerul tau e ţâfnos din fire, atunci nu e bine sa-i dai apa la moara raspunzându-i la provocari. Ar fi de preferat sa începi o discuţie cu potenţial conflictual doar atunci când ai un motiv important.”0

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton