Fructe și legume de iarnă. Ce să mănânci în sezonul rece pentru imunitate

.

Cele mai bune fructe și legume de iarnă trebuie să îți ofere un aport mai mare de vitamina C și săruri minerale care susțin imunitatea organismului. Cu cât reușești să consumi mai multe fructe și legume de iarnă proaspete, verdețuri și rădăcinoase, cu atât sănătatea ta este mai protejată.

Lista cu fructe și legume de iarnă este aproape la fel de bogată și de variată precum lista cu legume și fructe de toamnă. Tot mai mulți producători români au sere încălzite și ne oferă legume proaspete chiar și în sezonul rece. Importul de fructe exotice înlocuiește fructele autohtone care se împuținează, iar rădăcinoasele completează necesarul de crudități.

În marile piețe se găsesc și iarna tot felul de verdețuri, de la pătrunjel la salată, ardei gras, castraveți, roșii aduse din import, varză, fasole, rădăcinoase aromate și tot felul de fructe.

Chiar dacă unele fructe și legume din import ridică semne de întrebare din cauza pesticidelor cu care sunt stropite, dacă le cumperi de la producători de încredere, din statele Uniunii Europene, te poți bucura de gustul lor proaspăt în lunile decembrie sau ianuarie.

Fructe și legume de iarnă. Ce beneficii au!

În sezonul rece consumăm mai multă carne, mai multă pâine și mai multe alimente cu aluaturi cum ar fi gogoșile sau plăcintele de tot felul. Cu toate acestea, nu trebuie să neglijăm garniturile cu legumele, supele cu zarzavat, borșul și salatele de crudități.

Gustările dintre mese, oricât de mult ne-ar atrage cozonacii și ciocolata, trebuie să conțină și fructe și legume de iarnă naturale și gustoase.

Cele mai bune fructe și legume de iarnă îți oferă:

  • Un aport mai mare de fibre, esențial pentru digestie când consumi mai multă carne;
  • Un aport mai mare de vitamina C, important pentru imunitate în sezonul gripelor;
  • Un aport mai mare de antioxidanți, importanți pentru rezistența organismului;
  • Un aport important de săruri minerale pentru energie și imunitate;
  • Un aport esențial de fitonutrienți cu efect antibacterian, anticancerigen și antioxidant precum resveratrolul (struguri negri), licopenul (roșii), luteina (morcovi) sau fitoestrogenii (nuci, semințe de in).  

Legume de iarnă autohtone

O vorbă înțeleaptă spune că în fiecare sezon trebuie să mănânci legumele specifice, cultivate de producători autohtoni și de țăranii legumicultori. Sunt cele mai sigure, sănătoase și gustoase. Chiar dacă găsești ușor în supermarket roșii din Spania și castraveți din Italia, tot legumele autohtone sunt mai gustoase iarna.

Legume ieftine și ușor de pregătit

  • Varza Cartofii
  • Morcovii Ceapa
  • Păstârnacul Țelina
  • Sfecla Usturoi
  • Conopida Dovleac

Varza: se găsește în stare proaspătă toată iarna și se poate consuma crudă, în salate, sau gătită la cuptor. Varza este o sursă bogată de vitamina C și K, fibre și antioxidanți puternici.

Cartofii: se recomandă gătiți la abur, la cuptor sau gătiți în coajă pentru a beneficia de proprietățile lor nutritive care nu sunt de neglijat. Cartofii sunt bogați în fibre, glucide, fosfor, potasiu și magneziu, săruri minerale care conferă energie organismului și susțin imunitatea.

Fructe și legume de iarnă. Ce să mănânci în sezonul rece pentru imunitate

Morcovii: se recomandă consumul lor în stare crudă, dar și morcovii fierți sau copți sunt delicioși și sănătoși pentru stomac. Morcovii sunt surse foarte bune de vitamina A, C și E, licopen, antioxidanți și fibre care ajută digestia.

Ceapa: această legumă plină de nutrienți valoroși nu trebuie să lipsească din meniul zilnic. Ceapa se adaugă aproape în orice mâncare, în supe și ciorbe, dar trebuie consumată și crudă în salate. Ceapa este bogată în potasiu, magneziu, calciu, vitamina C, vitamina B9, fibre și glucide.

Păstârnacul: poate fi adăugat în supe, ciorbe, garnituri cu legume la cuptor sau în salate de crudități. Este o sursă bună de magneziu, potasiu, fier și calciu, precum și de vitamine C, K și acid folic.

Țelina: se recomandă în supe și ciorbe, dar și în salate, în stare crudă. Țelina conține antioxidanți valoroși, vitamina C și K, potasiu și săruri de fier.

Sfecla: este recomandată coaptă sau murată, pentru garnituri și salate, ori sub formă de suc. Este o sursă bună de acid folic, mangan, magneziu și potasiu și este o legumă foarte sănătoasă pentru tensiune și pentru combaterea infecțiilor și inflamațiilor.

Usturoi: este o legumă nelipsită din preparatele de iarnă pe bază de carne și cartofi. Conferă un gust mai bun și ajută imunitatea. Usturoiul are efecte antibacteriene, anticancerigene și antivirale.

Conopida: iarna este sezonul acestei legume care poate fi consumată murată sau gratinată la cuptor. Conopida este bogată în vitamina C, precum varza, și în colină, importantă pentru vedere și memorie.

Dovleacul: se recomandă consumul lui copt la cuptor, ca atare sau în plăcinte dulci. Dovleacul este o sursă bună de betacaroten, vitamina A, folați, potasiu și fibre. Este ușor de digerat și sățios și este unul dintre cele mai bune alimente din lista cu fructe și legume de iarnă.

Fructe recomandate iarna

merele beneficii
Merele, cele mai accesibile fructe de iarnă pentru imunitate

Lista cu fructe de iarnă este destul de lungă și nu ne putem plânge că nu avem de unde cumpăra tot ce ne dorim, mai ales că avem la dispoziție multe fructe și legume de iarnă din import. Cele mai accesibile sunt fructele autohtone, dar și unele citrice bogate în vitamina C.

Fructe de iarnă de pe piața românească

Mere

Merele au o gamă largă de vitamine, săruri esențiale și nutrienți valoroși. Un singur măr pe zi îți asigură necesarul de vitamina C și substanțe nutritive pentru un tonus bun și pentru imunitate. Merele sunt bogate în pectină, antioxidanți, fosfor, magneziu și fier.

Pere

Dulci și zemoase sau cu o textură crocantă, perele sunt fructe pe care le găsim la piață până iarna târziu. Perele sunt bogate în vitamina C și vitamina K și conțin procente mai mari de săruri de potasiu, magneziu și cupru.

Nuci

Alături de fructele cu pulpă suculentă, ar fi bine să consumăm mai multe nuci și semințe pe timp de iarnă. Nucile sunt fructe care ne dau energie și asigură o serie de nutrienți valoroși pentru inimă și creier, pentru celulele sângelui și pentru piele.

Prune uscate

Gătește cu prune uscate preparate delicioase cu sos, fie pentru orez, fie pentru budinci. Prunele uscate sunt excelente pentru digestie, dar sunt recomandate și pentru energie. Zaharurile pe care le conțin conferă organismului mai multă rezistență în zilele geroase.

Fructe exotice recomandate pentru imunitate

kiwi
Fructele de kiwi sunt mai bogate în vitamina C decat portocalele

În sezonul rece, fructele exotice sunt mai accesibile, sunt mai bine coapte și mai parfumate. Toate fructele exotice sunt bogate în vitamina C, conțin mai multă vitamina A și vitamina K, săruri de potasiu, fier, magneziu și mangan, esențiale pentru rezistența și puterea organismului.  Iar în sezonul rece trebuie să consumăm mai multe fructe și legume de iarnă bogate în vitamina C și antioxidanți.

Portocale          Mandarine

Banane             Pomelo

Grepfruit           Kiwi

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton