Doctor Oz: Află dacă ai boala celiacă şi eşti intolerant la gluten

.

Doctor Mehmet Oz te învaţă cum să afli dacă ai o sensibilitate la gluten, sau dacă suferi de boala celiacă. Vezi simptomele intoleranţei la gluten, ca să ştii ce alimente să eviţi.

Ce este intoleranţa la gluten

Intoleranţa la gluten, sau boala celiacă este o reacţie autoimună a corpului din cauza unei sensibilităţi la glutenul din cereale.
Cu alte cuvinte, oamenii cu această sensibilitate au reacţii asemănătoare cu cele alergice atunci când consumă alimente ce conţin gluten.
Intestinul subţire reacţionează ciudat la gluten şi te trezeşti cu tot felul de simptome ciudate, care nu par să aibă legătură neapărat cu alimentaţia.

Fă testul: Află dacă ai boala celiacă şi eşti intolerant la gluten

Câte din simptomele de mai jos te supără? Bifează toate variantele care ţi se aplică.
Simptome digestive
Balonări frecvente sau flatulenţă
Diagnosticată cu reflux gastroesofagian, sau sindromul colonului iritabil
Diaree frecventă sau constipaţie cronică
Simptome neurologice
Migrene şi dureri de cap
Dureri articulare, articulaţii inflamate
Stări de confuzie, probleme de memorie, gândire greoaie
Simptome hormonale, imunitare
Depresie
Anxietate
Oboseală cronică
Eczemă, acnee, probleme pe piele
Rezultate
Dacă ai ocazional, unul, sau două simptome, sunt, cel mai probabil, cauzate de alţi factori şi nu au legătură cu intoleranţa la gluten.
Dacă ai bifat patru sau mai multe simptome de pe listă ar fi bine să mergi la medic sau să încerci să eviţi alimentele care conţin gluten.
Dacă ai bifat un singur simptom, dar este atât de frecvent sau intens încât ai zile în care ai vrea doar să zaci în pat, este posibil să ai o intoleranţă la gluten sau boală celiacă.
Dacă nu eşti convinsă de rezultate, sau simptomele apar rar, încearcă dieta fără gluten timp de 2-4 săptămâni şi vezi dacă simptomele au dispărut.
Vezi care sunt alimentele care conţin gluten şi ce trebuie să eviţi să consumi dacă ai boala celiacă, pe pagina următoare!
 Doctor Oz: Află dacă ai boala celiacă şi eşti intolerant la gluten

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton