Ilie Năstase (75 de ani) și soția lui, Ioana (45 de ani), au COVID-19. Cuplul a contractat virusul SARS-CoV-2 în timpul unei vacanțe petrecute în Turcia. Potrivit Antena Stars, fostul jucător de tenis, care se află în categoria de risc, „a făcut o formă ușoară a bolii”.
Ioana și Ilie Năstase au COVID-19. Care este starea cuplului
„Cei doi au venit din Turcia, din Istanbul, mai exact, una dintre destinațiile lor preferate, dar, din păcate, așa cum vă spuneam, finalul nu a fost dorit de niciunul dintre ei. După ce Ilie Năstase s-a simțit rău, a decis să se testeze. Din păcate, testul a ieșit pozitiv. De asemenea, și Ioana este infectată cu acest virus. Din primele informații pe care le avem, Ilie Năstase nu are simptome foarte grave. Din fericire, a făcut o formă ușoară a bolii”, a transmis redacția Antena Stars, potrivit Spynews.
Luna trecută, Ioana i-a cerut divorțul omului de afaceri. În mediul online, Ioana a scris că „răbdarea ei a luat sfârșit”. Ioana i-a mai cerut fostului tenismen divorțul în martie 2021. Trei luni mai târziu, cei doi s-au împăcat. Și de această dată, tot într-o încercare de a-și rezolva problemele din cuplu, perechea a mers în vacanță în Istanbul, Turcia, una dintre destinațiile lor preferate.
În ianuarie 2021, Ioana a declarat că omul de afaceri a fost violent cu ea. După incident, perechea a continuat să se vadă frecvent, fostul sportiv asigurând-o pe Ioana că se va schimba. Recent, însă, Ioana a declarat că „răbdarea ei a luat sfârșit”.
„Nimeni din familia Ioanei nu mai dă vreo șansă acestui mariaj. Nici măcar Ioana însăși, care în vară și-a trecut peste principii și a decis să se întoarcă la Ilie, deși la începutul anului sunase la Poliție fiindcă fusese bătută și înjurată, după sărbătoarea de Sfântul Ion. Totul s-a năruit asemenea unui castel făcut din cărți de joc”, au declarat apropiații Ioanei Simion, pentru Playtech.
„Nu există partaj al vreunor bunuri sau al vreunei sume de bani. Fiecare va pleca din această căsătorie cam cum a venit. Ioana nu va păstra nici măcar numele fostului ei soț”, au adăugat sursele.
„Astăzi, un capitol din viața mea a luat sfârșit!!!! Mă consider o femeie puternică și mândră de faptele mele… răbdarea mea, iertarea mea, voința și bunele intenții. Pot spune că această experiență m-a schimbat foarte mult din toate punctele de vedere, chiar dacă a fost nevoie de foarte multă stăpânire de sine. RĂBDAREA MEA A LUAT SFÂRȘIT!!!”, a scris Ioana Simion pe Facebook.
„În toată această perioadă, am avut și ocazia de a cunoaște oameni buni, de o mare valoare și bine intenționați, iar pentru asta le mulțumesc! Poate unii dintre dumneavoastră m-ați judecat greșit, alții mi-ați acordat înțelegere și mi-ați apreciat răbdarea care nu a fost deloc ușoară”, a continuat.
„Am continuat să lupt, crezând și sperând că se va schimba ceva în bine. Vă rog să înțelegeți că în această perioadă voi avea nevoie de liniște și de puțină intimitate!!! Vă mulțumesc frumos pentru înțelegere! Cu deosebit respect, IOANA! ❤️🙏”, a încheiat.
Ilie Năstase a mai fost căsătorit de patru ori
Prima soție a lui Ilie Năstase a fost modelul belgian Dominique Grazia. Fostul cuplu s-a căsătorit în anul 1972 și a divorțat 10 ani mai târziu, în 1982. Din mariajul lor a rezultat o fiică, Nathalie (42 de ani).
Doi ani mai târziu, fostul jucător de tenis s-a recăsătorit cu actrița Adelaide Alexandra King. Perechea a adoptat doi copii, un fiu și o fiică, Nicholas (30 de ani) și Charlotte (28 de ani). Ilie și Alexandra au fost căsătoriți timp de 18 ani, iar copiii lor au rămas în grija mamei după divorțul din 2002.
Timp de șase ani, din 2004 până în 2010, sportivul a fost căsătorit cu Amalia Năstase. Împreună au doi copii, două fiice, Alessia (18 ani) și Emma (15 ani). Din 2013 până în 2018, Ilie Năstase a fost căsătorit cu Brigitte Sfăt, iar în 2019 s-a căsătorit cu Ioana Simion.