La doar câteva zile după ce și-a ajutat una dintre cele mai apropiate prietene să nască, Hailey Custer (28 de ani) a aflat că tatăl copilului nou-născut era soțul ei, Travis Bowling (36 de ani). La momentul acela, Hailey și Travis erau căsătoriți de 6 ani.
Tânăra i-a fost alături amantei soțului ei pe tot parcursul sarcinii și nașterii. Hailey a fost devastată când a observat, la câteva zile de la naștere, că fiica prietenei sale avea un semn identic din naștere cu al soțului ei. Hailey și Travis au împreună 3 copii.
După ce a confruntat perechea, suspiciunile i-au fost confirmate. În plus, bărbatul o înșelase, în total, cu aproape 30 de femei. În ciuda infidelității partenerului ei, Hailey și-a găzduit prietena fiindcă aceasta nu avea unde altundeva să meargă.
Și-a ajutat cea mai bună prietenă să nască și după a aflat că tatăl copilului era propriul ei soț
„M-am gândit la copiii mei. La finalul zilei, era vorba de sora lor, iar eu nu aveam de gând să rănesc acel copil”, a declarat Hailey, potrivit Daily Mail.
Hailey, fostă dependentă de droguri în recuperare, și-a împărtășit povestea pe Tik Tok, devenind într-un timp foarte scurt virală. Povestea are peste 3,4 milioane de vizualizări. „Am fost obligată să renunț la droguri cu ceva ani în urmă, pentru că am aflat că eram însărcinată”, a declarat.
„Când am aflat că prietena mea se droga și urma, la rândul ei, să devină mamă, am vrut să fac ceea ce era corect și să mă asigur că e bine și că cineva o îngrijește”, a mai spus. Deși observase o apropiere între soțul și prietena ei, Hailey nu i-a acordat importanță.
„Suntem niște persoane carismatice, aveam acea natură de a face glume unii cu ceilalți. Nu am sesizat nimic ieșit din comun. Am fost foarte naivă. Nu credeam că era ceva între ei”, a continuat. „În cele din urmă, a fost experiență frumoasă pentru mine. Nu am să o uit niciodată. M-am bucurat să fiu parte din ea”, a adăugat pe Tik Tok.
„În spital, înainte să aflu, am intrat în rolul de tată. Am fost acolo la fiecare pas. Am purtat brățara pentru tătici, am fost cu ea când i s-a administrat epidurala, am făcut prima băiță bebelușului”, a completat. „Sunt foarte familiară cu acel defect ereditar pentru că și fiul meu cel mare îl are. Este o bucată în plus de cartilaj pe gât”, a mai spus.
„Am știut imediat că era copilul soțului meu. Când am aflat, ea era lângă mine. Am privit-o și am știut. N-a putut să zică nimic, doar și-a plecat capul în podea. N-a trebuit să zică nimic, am știut. Am fost șocată. Am ieșit din casă și m-am rugat. Nici n-am putut procesa ce se întâmplase. Eram șocată, eram furioasă, apoi am ajuns la concluzia că ce se întâmpla era real”, a adăugat.
Potrivit lui Hailey, la vremea aceea, soțul ei încă se lupta cu dependența de droguri, refuzând să recunoască bebelușul și lipsind perioade lungi de timp de acasă. „Erau momente în care venea acasă, în care era supărat și ne abuza fizic pe amândouă. Întotdeauna am considerat că și ea era una dintre victime. Mai ales ca persoană dependente de substanțe interzise. Ai face orice pentru ele, iar el era unul dintre cei mai mari dealeri din zonă, așa că am înțeles”, a mai dezvăluit tânăra.
Hailey a mai precizat că totul se întâmplă cu un motiv și că ea și respectiva femeie încă sunt prietene. „Încă o iubesc. Am iertat-o și sper ca și ea să se fi iertat. Eu și fostul meu soț avem trei copii, așa că ținem legătura”, a mai mărturisit. Travis și prietena lui Hailey au refuzat să comenteze cele întâmplate, iar Hailey este în prezent recăsătorită.