Anul acesta, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost marea absentă de la Ziua Comemorării. În vârstă de 95 de ani, Suverana a fost sfătuită de medici să nu se prezinte la eveniment deoarece a avut probleme cu spatele și i-ar fi fost foarte greu să se deplaseze. Este prima oară în ultimii 22 de ani când Regina lipsește de la acest eveniment.
După ce, în urmă cu două săptămâni, Elisabeta a II-a a fost internată o noapte la spital pentru o serie de investigații medicale amănunțite, acum, medicii au spus că a făcut o intindere în zona coloanei vertebrale și, din acest motiv, trebuie să-și amâne o vreme aparițiile publice.
Boris Johnson, premierul Angliei, a precizat, în timpul conferinței de presă de la Ziua Comemorării, că Regina se simte bine.
”Am vorbit cu Majestatea Sa și se află într-o formă foarte bună. Trebuie doar să urmeze sfaturile medicilor și să se odihnească și eu consider că asta e cel mai important acum”, a declsrat premierul britanic, potrivit presei internaționale.
Alimentul interzis de Regina Elisabeta la Palatul Buckingham
V-ați gândit vreodată că există un anumit aliment pe care Suverana îl detestă atât de tare încât a cerut să fie interzis în palatul regal? Este vorba despre usturoi, iar Regina Marii Britanii evită să-i mănânce pentru a nu avea respirația urât mirositoare. Nici pentru ceapă nu are ochi buni, dar aceasta poate fi folosită în bucătărie doar în cantități foarte mici și cât de rar se poate.
“Nu puteam servi nimic cu usturoi sau cu prea multă ceapă. Dar, de asemena, nu puteam servi nici friptură în sânge, Regina fiind adepta preparatelor foarte bine gătite termic”, a explicat Darren McGrady, fost bucătar al Casei Regale.
John Higging, un alt fost bucătar al Reginei a spus: “Regina și familia sa sunt niște oameni minunați, dar nu vor să mănânce asta. La Buckingham Palace nu se gătește cu usturoi. Cred eu că evită să aibă o respirație ‘regală’ urât mirositoare.”