Ana Violeta Bănică (13 ani) este fiica Andreei Marin (46 de ani) din fostul mariaj cu actorul, artistul și prezentatorul TV Ștefan Bănică Junior (53 de ani). Recent, la deschiderea locației noului proiect creativ al Andreei, Violeta a oferit un interviu pentru emisiunea „La Măruță”. În cadrul lui, Violeta a spus ce carieră își dorește să urmeze.
Fiica Andreei Marin, Violeta, își dorește să devină actriță. „Vreau să merg la New York”
„Îmi place foarte mult partea asta de actorie și muzică, dar mai mult actoria. Am fost în niște tabere cu alți colegi și am repetat și cu tata și cu frate-miu. Mi se pare ceva minunat, dar nu este un job foarte stabil, mai ales că eu aș vrea să mă mut în America”, a declarat Violeta.
„M-am gândit și la partea de avocatură. Mi-ar plăcea și asta foarte mult. Momentan nu sunt sigură. Eu când spun ceva, de obicei mă țin. O să vă dau 50 de lei de Crăciun dacă nu mă fac una dintre aceste două chestii pe care le-am spus acum”, a încheiat.
Violeta mai are doi frați, unul mai mare, Radu Ștefan Bănică (19 ani), și unul mai mic, Alexandru Bănică (2 ani). Radu este fiul lui Ștefan Bănică Junior din relația cu Camelia Constantinescu, iar Alexandru este fiul lui din actualul mariaj cu artista Lavinia Pîrva.
„Relația mea cu tata este foarte bună. Îi iubesc pe amândoi, normal, de la cer până la pământ. Tata nu vorbește foarte mult, dar sunt chestiile alea mici pe care nu le spui neapărat, dar le arăți prin gesturi, care contează foarte mult la el, îmi place chestia asta”, a mai spus Violeta pentru emisiunea „Exclusiv VIP”.
„Îl ador pe fratele meu. E idolul meu. E persoana mea preferată și sunt foarte, foarte mândră de el. Nu suntem într-o competiție, eu cânt la pian mai mult. Piesa pe care am făcut-o cu tata, cel puțin momentan, nu o să o scot public, poate o va scoate el. Eu nu cânt în ea, am compus-o”, a continuat.
„Eu, momentan, trebuie să mă focusez pe chestiile mele academice și mă gândeam, poate, să fac avocatură sau actorie, chiar îmi place foarte mult. Dar nu este neapărat un job stabil, actoria. Vreau să merg la New York, iar acolo clar nu e un job stabil”, a completat.
„Mama este o persoană complexă. Îmi place de ea. E tupeistă, în sensul bun. Sunt mândră de tot ce a realizat până acum. Tot timpul se gândește la alții înainte de ea. Aș vrea și eu să ajung ca ea, nu neapărat ca meserie, dar ca persoană. Îmi place foarte mult de ea. Comunicăm destul de ok. Ne certăm, e normal, dar nu grav”, a mai spus adolescenta.
Întrebată dacă i-a prezentat mamei sale pe cineva în calitate de iubit, Violeta a mai spus: „Au fost persoane care m-au plăcut, dar, din păcate am standarde foarte mari și nu-mi plac foarte multe persoane care mă plac”.