Ultima colecţie a Donatellei Versace se remarcă prin rochii în culori tari, vesele, cu multe drapaje, inspirate din antichitatea grecească.
Noua colecţie a fost prezentată pe 20 ianuarie, pe podiumul Săptămânii modei de la Paris, iar creatoarea de modă a declarat că visează să o vadă îmbrăcată în ţinutele sale pe Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, care, în viziunea ei, este un „simbol al modei”.
„Aş putea să o îmbrac în culorile acestei colecţii – liliachiu, rozuri pale şi tonuri de purpură -, însă visul meu era să o îmbrac în negru”, a declarat Donatella Versace.
De asemenea, celebrul designer italian a remarcat că tinerii înstăriţi din Marea Britanie au ca model tânăra familie princiară, stilul adoptat fiind puternic influenţat de „efectul ducelui şi ducesei de Cambridge”, adăugând că i-ar plăcea ca ducesa Catherine să poarte una dintre rochiile sale drapate, în stil grecesc, din colecţia primăvară-vară 2014.