“Nu cred că la 4-5 ani știi ce e aia sexualitate, ca să poți să alegi. Eu de când mă știu am spus că sunt fetiță și că mă cheamă Andreea. Îi luam mamei pantofii cu toc, pe ascuns, pentru că nu îmi dădeau voie să mă joc așa, dar eu mă machiam, mă jucam cu păpușile, asta era ceva normal pentru mine”.
Era mijlocul anilor ’90, iar la Buzău, orașul natal al Andreei, conceptul de persoană transgender era practic inexistent.