Primele imagini cu chipul fiului lui Dani Oțil. „Shhhh! Să nu afle Dani!”

.

Dani Oțil (41 de ani) și Gabriela Prisăcariu (28 de ani) au devenit părinți pentru prima oară pe 11 septembrie 2021. Modelul a născut prin cezariană un băiețel, Luca Tiago. Recent, la Insta Story, Gabriela a publicat un videoclip haios în care încearcă să-l învețe pe micuțul de doar o lună să spună „mama”.

Primele imagini cu chipul fiului lui Dani Oțil. „Shhhh! Să nu afle Dani!”

Pe videoclip, modelul a scris: „Shhhh! Să nu afle Dani!”. În filmarea alb negru se vede pentru prima dată chipul bebelușului. Imagini cu micuțul găsiți în GALERIA FOTO de mai jos!

În prima săptămână cu bebelușul acasă, Gabriela a dezvăluit la Insta Story: „Am revenit cu un feedback despre cum este cu bebelușul acasă. Vorbesc mai încet pentru că doarme. Ne împrietenim ușor, ușor cu el. E cumințel”. „Ne refacem așa ușor, ușor. Apropo, căutăm bonă. Lăsați-mi mesaje dacă aveți sfaturi despre unde și cum să căutăm”, a mai spus atunci.

După ce a fost judecată în mediul online pentru revenirea atât de rapidă la silueta dinaintea sarcinii, modelul le-a arătat celor care au criticat-o ce mănâncă, de fapt, după naștere. „Nu am slăbit repede. Din 20 de kg mai am de dat jos 8. Nu țin o dietă, mănânc normal. Ce-i drept, mănânc mult mai puțin față de momentul în care eram însărcinată, și alăptez”, spunea luna trecută.

„Alăptatul și colicii bebelușului mă țin în priză, deci nu prea am poftă de mâncare, nu-mi prea stă gândul la mâncare. În rest, mănânc normal, mese normale. Nu am trecut la mâncat salate sau mai știu eu ce. Cel mai important lucru este că nu mă stresez deloc cu acest lucru, cu dieta. Am eu timp să-mi revin ușor, ușor”, a încheiat modelul atunci.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au terminat de decorat camera fiului lor. „M-am topit”

Prima reacție a lui Răzvan Simion după ce Dani Oțil a anunțat că va deveni tată

Ce salarii au Răzvan Simion și Dani Oțil, prezentatorii „Neața cu Răzvan și Dani”

Ulterior, la Insta Story, Gabriela a postat o fotografie cu prânzul ei, cartofi la cuptor și costiță. „Așa fac eu foamea”, a scris în glumă pe imagine. În plus, în dimineața următoare, modelul a postat micul ei dejun, care pare să fi constat într-un croissant cu ciocolată și o cană de cafea.

Tot luna trecută, Gabriela a postat pe Instagram o fotografie în care era surprinsă purtând o centură menită să ajute abdomenul să revină treptat la formele sale dinaintea sarcinii. În descrierea imaginii, modelul a scris „Adio burticăăăă! 🥳🥳🥳”. Părerile urmăritorilor Gabrielei au fost împărțite. Silueta ei a fost privită pe de o parte ca o „presiune”, iar pe de alta ca o „motivație”.

Prezentatorul TV și modelul sunt căsătoriți de pe 15 mai 2021. Cuplul s-a logodit în Mexic, în ianuarie 2020. Deși ar fi urmat să-și oficializeze relația în același an, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, perechea s-a văzut nevoită să-și anuleze planurile originale. Cuplul s-a cunoscut în redacția Antenei 1. „Eu eram în rochie de mireasă la ora 11:00, iar el terminase emisiunea”, a dezvăluit modelul în mediul online.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton