Cum poate fi un penis agresiv, având în vedere că este doar un organ? Află despre ce este vorba şi alte mituri legate de organul masculin!
Penisul poate fi… înfricoşător
Sunt multe femei care chiar văd organul masculin ca unul agresiv, se tem de el, iar asta se întâmplă din cauza tuturor „poveştilor” pe care le aud şi din lipsa educaţiei sexuale potrivite. Sună intruziv când auzi cuvintele din argou când cineva se referă la făcut sex sau dragoste. Şi dacă ţi se mai spune la începutul vieţii sexuale că actul este dureros şi neplăcut, atunci bineînţeles că vei crede şi tu că penisul este un organ terifiant. De fapt, este unul dintre cele mai fragile şi sensibile organe al unui bărbat, fiind plin de terminaţii nervoase.
Ejacularea este acelaşi lucru cu orgasmul la bărbaţi
Cu siguranţă ai mai auzit asta de mai multe ori, însă rămâne în continuare la stadiul de mit. De obicei bărbaţii ajung la orgasm atunci când şi ejaculează, însă nu sunt totuna – pot avea orgasm şi înainte de ejaculare, de exemplu.
Dacă nu are erecţie, înseamnă că nu este excitat
Şi acest lucru este fals. Un bărbat poate fi excitat şi fără ca penisul său să fie sau să rămână erect. De fapt, pierderea unei erecţii – nu în timpul actului sexual – este un lucru obişnuit. Pe de altă parte, pierderea erecţiei în timpul unei partide de sex poate fi un semn de întrebare – dacă este prea stresat, obosit sau se simte intimidat de tine, atunci este ceva trecător. Foto: Shutterstock