Ivan Patzaichin, omagiat printr-un graffiti imens, realizat la o stație de metrou din București

.

În memoria marelui canoist român Ivan Patzaichin, artistul ieșean Ovidiu (Obie) Platfon a realizat o pictură murală impresionantă la stația de metrou Ștefan cel Mare din București.

Lucrarea ce-l înfățișează pe Ivan Patzaichin într-o canoe are 15 metri lungime și a fost finalizată în prezența fiicei marelui campion, Ivona Beatrice, potrivit Libertatea.ro.

Vă mulțumesc. Ați stat toată noaptea aici. E fascinant ceea ce faceți, le-a transmis aceasta artiștilor care au realizat pictura.

Intră în GALERIA FOTO să vezi mai multe imagini cu pictura realizată în memoria lui Ivan Patzaichin.

Citește și: Viorica de la Clejani, puternic afectată de COVID-19. Solista a stat 10 zile în spital

Laura Giurcanu și iubitul ei, Cezar Bîtlan, s-au despărțit după 2 ani și jumătate de relație

Andreea Ibacka, primele declarații după a doua naștere: „Am fost efectiv copleșită”

Logodnica lui Geo Rotariu, Bianca Tudor, a pierdut sarcina în luna a șaptea. Modelul urma să nască în decembrie

Pictură murală la stația de metrou Ștefan cel Mare, în memoria lui Ivan Patzaichin

Potrivit Metrorex, „imaginea îl ilustrează pe marele campion într-o canoe ținând pagaia ruptă în mână, pe un fond albastru ce simbolizează apa. Pagaia ruptă amintește de Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, când, în cursa de calificare, i s-a rupt vâsla (pagaia). El a continuat să vâslească cu restul de vâslă, astfel intrând în recalificări și câștigând aurul olimpic în finala cursei. Clepsidra răsturnată din fundal semnifică timpul şi ciclul vieţii.”

Luna trecută, la intrarea în stația de metrou Ștefan cel Mare, care se află în apropierea stadionului Dinamo, a fost amplasată și o placă memorială cu numele lui marelui canoist și o pagaie.

Cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint, Ivan Patzaichin s-a stins din viață în data de 5 septembrie 2021, la vârsta de 71 de ani. Acesta ar fi suferit de o boală incurabilă.

De-a lungul celor 17 ani dedicați sportului de performanță, a câştigat peste 40 de titluri de campion naţional şi peste 30 de campion balcanic. Ivan Patzaichin a fost campion european în 1969. A cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori pe cea de argint şi de alte şapte ori pe cea de bronz la Campionatele Mondiale.

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton