Ioana Flora joacă rolul amantei în filmul lui Dan Chişu, „Déjà vu”, şi pe cel al văduvei, în „A Long Story”, un film olandez în care are rolul principal. Jonglează cu ambele roluri la fel de uşor şi încearcă să găsească părţile bune din fiecare personaj. Crede că în această meserie nu e timp de greşeli şi este foarte pragmatică când vine vorba despre acest subiect. Află din Unica de ianuarie, recent apărută la chioşcuri, care sunt slăbiciunile şi părţile ei forte şi care este proiectul personal la care lucrează zi de zi. Care simţi că este filmul sau piesa ta de suflet până în acest moment?
Îmi plac toate proiectele în care mă implic pentru că îmi place să joc. Fireşte că prima experienţă într-un teatru profesionist, „Crima din strada Lourcine”, în regia lui Vlad Mugur, a fost şi a rămas un reper. Sau „Marfa şi banii”, în regia lui Cristi Puiu. Dar întotdeauna proiectul la care visez e cel care urmează să vină, cum acum aştept cu nerabdare „Acasă la tata”, regizat de Andrei Cohn sau „Ciao bella”, spectacolul pe care-l joc în momentul acesta. Sau un viitor proiect. Cine te inspiră în ceea ce faci?
Există mai mulţi oameni care mi-au îndrumat paşii în această meserie. Maestrul Vlad Mugur, Cristi Puiu, doamna Ileana Cârstea, un extraordinar pedagog şi profesor de vorbire. Ce-ţi reproşezi cel mai mult din punct de vedere al meseriei?
Poate faptul că nu sunt relaxată atunci când „îmi dă o palmă” şi mă lasă să aştept „un telefon”. Perioadele astea sunt grele pentru orice actor care, prin natura meseriei sale, nu este un iniţiator, aşa cum sunt un pictor sau un scriitor. Cei doi pot scrie sau picta oricând, dacă vor şi pot. Noi depindem de un telefon. Care este prioritatea ta în acest moment?
Să joc. Şi să o fac bine. Asta presupune preocupare constantă. Actorul, după parerea mea, trebuie să fie mereu antrenat, la fel ca un sportiv, chiar dacă antrenamentul nostru nu este doar unul la nivel fizic. Povesteşte-mi un moment amuzant din timpul filmărilor la „Déjà vu”.
Când ne-am dat seama că personajul jucat de Dan Chişu are toate datele unui extraterestru sau monstru, ceva straniu, oricum. Avea o construcţie complicată pe cap, drept cameră de filmat – o cască de motociclist pe care era ataşată camera de filmat şi care avea peste 10 kg. În concluzie, nu auzea bine, nu vedea bine, gâfâia din cauza greutăţii căştii, spre amuzamentul nostru în pauzele de la filmare.