Află ce culori de păr se poartă în 2014

.

Anul acesta s-a purtat foarte mult stilul ombré, dar în 2014 este vremea pentru mai mult curaj. Nu se mai merge pe jumătăţi de măsură, ci culorile îndrăzneţe fac trendul.

Ce culori se poartă în 2014

Hairstiliştii de la un cunoscut salon din Statele Unite deja şi-au dat verdictul pentru trendul de anul viitor. Se va purta blondul cât mai deschis la culoare, chiar platinat. Părul va fi colorat într-o singură nuanţă, nu ombre sau şuviţat, iar trendul deja a început să prindă contur: prima oară a fost pe podium, apoi la celebrităţi şi în curând va fi prezentat şi în revistele de modă de pretutindeni.

Cum să porţi blondul platinat

Pe lângă faptul că se va purta blondul foarte deschis, culoarea trebuie să fie monocromă, fără umbre, fără lumini, fără alte nuanţe. În plus, chiar dacă este vorba de decolorarea podoabei capilare, părul tot trebuie să aibă un aspect sănătos, aşa că uleiurile-tratament vor sta la loc de cinste în anul ce bate la uşă.

Ce nu se mai poartă în 2014

Dacă anul acesta s-au purtat vârfurile colorate, albastre, roz, roşii şi aşa mai departe, anul viitor acestea nu ar mai trebui văzute decât la adolescente, în niciun caz la femei adulte. Nu se va mai purta nici ombre-ul agresiv, vârfurile blonde clar definite de restul părului închis la culoare, ci trecerea între nuanţe trebuie să fie foarte lină.

Vezi și: Ce culori de păr se poartă

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton